Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Discovery pregătește o experiență digitală completă a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 29/07/2019 la 11:44 GMT+3

Eurosport și Discovery pregătesc o acoperire amplă a Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020.

Olympic Games Tokyo 2020

Credit imagine: Eurosport

BUCUREȘTI – 29 iulie 2019: A mai rămas fix un an până la începutul Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, ocazie cu care Discovery anunță că va avea cea mai complexă acoperire digitală a vreunei ediții de Jocuri Olimpice de Vară în Europa*.
Discovery și-a îndeplinit promisiunea de a ajunge la mai mulți fani, pe mai multe ecrane, după succesul transmisiunii premiate a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang 2018 și se angajează să alimenteze mai departe pasiunea fanilor pentru Jocurile Olimpice mai bine ca oricând.
În calitate de Gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa* și singurul loc în care poate fi urmărit orice moment al competițiilor, Eurosport va interacționa cu fanii pe toate platformele – TV, streaming video,online și rețele sociale. Eurosport Player, cea mai mare platformă de streaming sportiv din Europa devine astfel destinația pasionaților de sport care doresc să aibă accesdeplin la fiecare moment, sport și atlet din competiție, în direct și la cerere. Întreaga acțiune va fi completată de acoperire digitală și pe rețelele sociale în timp real.
„Călătoria noastră în lumea Jocurilor Olimpice a început odată cu PyeongChang 2018, ocazie cu care abordarea noastră unică a adus recorduri de audiențe în Europa. Pentru Tokyo 2020, ținta noastră este și mai sus. Suntem hotărâți să folosim cele mai inovatoare tehnici și noi modalități de interacțiune cu fanii pe toate platformele, pentru a transforma această transmisiune într-o experiență cu adevărat digitală, la un standard nemaiîntâlnit până acum. Vom fi mai vizibili și mai îndrăzneți, vom interacționa cu mai mulți oameni pe mai multe ecrane și vom acoperi în transmisiuni fiecare minut, sport și sportiv, inclusiv cele 321 de momente de aur.”, afirmăJB Perrette, Președinte și CEO Discovery International.
„Ținând cont de contextul geopolitic global, Jocurile Olimpice vor sublinia de ce sunt cel mai mare și cel mai important eveniment din lume. Fie că ești spectator sau partener, Jocurile Olimpice rămân unele din puținele momente ce oferă sentimentul de comuniune și apropriere la nivel global, iar Discovery le va acoperi prin povești care amplifică conexiunile dintre culturi, prin interacțiunea și implicarea a milioane de fani pasionați din întreaga Europă.”
„Ediția de vară a Jocurilor Olimpice rămâne cel mai important spectacol din lume, iar experții noștri vor dispune de toate resursele pentru a relata poveștile care contează cu adevărat și care alimentează pasiunea oamenilor pentru Jocurile Olimpice, mai mult ca niciodată. De asemenea, premiatul cub Eurosport, care s-a bucurat în trecut de un succes uriaș, va fi optimizat cu cele mai noi tehnologii pentru o experiență cu adevărat captivantă a Tokyo 2020.”, a declarat Dave Schafer, Senior Vice President Content and Production, Discovery.
Pentru a sărbători un an până la începerea competiției, Eurosport a lansat un nou spot în cadrul campaniei de promovare, ce are ca scop poziționarea brandului drept destinația pasionaților de sport, care va acoperi în transmisiuni fiecare minut, sport și sportiv.
Promo-ul, care incorporează noua identitate vizuală a Eurosport cu influențe Manga, poate fi urmărit pe toate platformele liniare, digitale și sociale până pe 25 august. Acesta va fi susținut de secvențe ce marchează un an până la debutul competiției și de amplasarea Inelelor Olimpice pe grafica tradițională Eurosport, pe toate canalele liniare și digitale.
Acoperirea Eurosport se va extinde pentru a difuza mai bine de 70% dintre disciplinele sportive de la Jocurile Olimpice de Vară pe canalele sale. De asemenea, campania de promovare „Drumul spre Tokyo” va acoperi toate sporturile de la Jocurile Olimpice difuzate pe Eurosport, de acum și până la Ceremonia de Deschidere Tokyo 2020, din 24 iulie 2020.
Pe parcursul celor 365 de zile dinaintea Ceremoniei de Deschidere, Discovery va continua să anunțe planurile sale cu privire la Tokyo 2020, inclusiv strategia de conținut și transmisiune, tehnologia utilizată privind producția, studioul de ultimă generație, precum și experții Eurosport. Pentru a rămâne la curent cu noutăți legate de Jocurile Olimpice de-a lungul anului, vizitați www.eurosport.com/olympics.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo