Ultima cursă a sezonului în Formula 1 a fost una plină de controverse. Hamilton părea că a câștigat al 8-lea său titlu mondial, dar un accident petrecut cu 5-6 tururi înainte de final a schimbat dramatic datele problemei. Michael Masi, directorul cursei, a decis ca Verstappen să poată depăși mașinile întârziate, sub safety car, astfel că a ajuns în "coasta" lui Hamilton, "topindu-se" astfel cele 11 secunde dintre cei doi.
"Treaba asta începe să fie aranjată, omule!", a spus Hamilton către echipa sa, în comunicațiile radio din timpul cursei, când a aflat hotărârea luată de organizatori.
Bernie Ecclestone, care a fost CEO-ul Formulei 1 până în 2020, nu crede că Hamilton poate să acuze jocuri de culise și a dat exemplu ceea ce s-a întâmplat la începutul cursei, când, deși a tăiat o șicană, britanicul nu a fost pedepsit. Deși, în opinia compatriotului său de 91 de ani, o merita.
Formula 1
Când vor fi anunțate rezultatele anchetei privind MP de la Abu Dhabi! Anunțul FIA
14/01/2022 LA 15:42
"E un nonsens să te consideri furat. Dacă ne gândim la rece, acum, după ce s-a terminat sezonul, să nu uităm că în primul tur de circuit Hamilton a tăiat acea șicană, după ce Verstappen nu a făcut nimic greșit. Și Lewis nu a fost pedepsit. Ca atare, nu ar trebui să se plângă prea mult. Astfel de lucruri se întâmplă mereu în sport. Nu ar trebui să dăm vina pe directorul de cursă, a luat exact decizia care trebuia să fie luată", a spus Ecclestone pentru Sky News.
CITEȘTE ȘI:
BOTTAS PLONJA ÎN PISCINĂ, ÎN TIMP CE HAMILTON TRĂIA DRAMA CARIEREI. CE SPUNE FINLANDEZUL, LA 3 ZILE DUPĂ CURSĂ

Ecclestone: "F1 a câștigat mulți fani. Avem un campion mondial incredibil"

Ecclestone consideră că finalul stagiunii a fost o propagandă excelentă pentru Formula 1, bătălia palpitantă dintre Verstappen și Hamilton atrăgând mulți fani într-un sport în care media de vârstă a telespectatorilor e foarte înaintată.
"A fost un final nebun, cu multe chestii pe care puțini le-ar fi anticipat, dar consider că avem un campion mondial incredibil. Sunt sigur că fanii au găsit palpitant acest final de sezon și Formula 1 și-a câștigat mulți fani", a mai spus Ecclestone.
Mercedes a depus două contestații după cursă, iar verdictul FIA a venit după aproape 4 ore de discuții: nimic nu se schimbă și Verstappen este noul campion mondial.
Acum, teamul german cochetează cu ideea de a merge la TAS pentru a-și căuta dreptatea, dar Ecclestone consideră că un astfel de demers e contraindicat.
"Nu cred că ar trebui să ajungă la TAS, ar arăta tuturor că nu știu să piardă", a mai spus fostul șef al Formula 1.
Trebuie spus că Mercedes s-ar putea să nici nu aibă șansa să ajungă la TAS, dacă informațiile oferite de Daily Mail sunt corecte. Conform sursei citate, FIA trebuie să își dea acordul pentru dosarul echipei germane și nu va face acest lucru, pentru că s-ar incrimina.
Formula 1
Michael Masi, acuzat că a provocat prea mult rău competiției de către un fost pilot din Formula 1
14/01/2022 LA 11:43
Formula 1
De ce depinde prezența lui Lewis Hamilton în noul sezon de Formula 1! Pilotul, așteptat să se decidă
12/01/2022 LA 08:42