Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adevărul despre "ruptura" dintre Ferrari și Vettel! Un singur alt pilot a fost luat în calcul

Irina Aldea

Publicat 17/05/2020 la 09:37 GMT+3

Jurnaliștii de la The Race au dezvpluit faptul că Ferrari nu i-a oferit lui Sebastian Vettel un nou contract, decizia fiind luată în pre-sezon.

Carlos Sainz și Sebastian Vettel

Credit imagine: Getty Images

În plus, se pare că înțelegerea dintre Ferrari și Carlos Sainz Jr. a căpătat contur încă din iarnă, cu mult înainte de ceea ce reprezenta prima cursă de Formula 1 din 2020, la Melbourne. Decizia de a renunța la Vettel îi aparține lui Mattia Binotto, care a înțeles că există câteva surse de conflict între Bettel și Leclerc – mai ales în Brazilia, acolo unde cei doi s-au ciocnit, iar ambele monoposturi s-au retras din cursă. Vettel avea contract până la finalul lui 2020, însă nu a existat nicio discuție despre o posibilă continuare a lui la Ferrari.
Contractul lui Leclerc, pe de altă parte, a fost extins până în decembrie 2024. Ferrari a luat în considerare un singur alt înlocuitor pentru Vettel în afara lui Sainz. Este vorba despre australianul Daniel Ricciardo, care însă a plecat de la echipa Renault la McLaren, unde va evolua în sezonul 2021 al Formulei 1 şi va fi coechipier cu Lando Norris.

De ce l-a ales Ferrari pe Sainz Jr

Sainz Jr. se află în momentul perfect: are 25 de ani și a dobândit deja suficientă experiență ca să lupte pentru primele locuri din clasament. În perioada Toro Rosso, spaniolul a fost în multe rânduri mai rapid decât Max Verstappen, care a avut oportunitatea de a ajunge ulterior la un nivel mai ridicat, evoluând pentru Red Bull Racing-Honda și trecându-și în palmares 8 victorii de etapă.
Scuderia a analizat mutarea și din punct de vedere financiar, în contextul în care criza generată de Covid-19 provoacă mari probleme în rândul constructorilor. Vettel avea un salariu uriaș, în timp ce Sainz va primi 6-7 milioane de euro, potrivit Marca. În plus, Carols Sainz Jr își va accepta pentru început statutul de număr 2 al echipei, în condițiile în care Charles Leclerc e văzut drept marele pariu al lui Ferrari pentru următoarele sezoane. Se vor evita "războaie" precum cel din 2019, iar climatul de la echipă va fi unul propice performanței.
Un alt atu al lui Sainz Jr este faptul că vorbește perfect italiana, iar acomodarea va fi foarte ușoară. În plus, Carlos are pedigree de campion, moștenit de la tatăl său și e cunoscut pentru faptul că e capabil să le transmită inginerilor foarte exact ce are nevoie pentru a progresa. Prin urmare, oficialii de la Ferrari sunt convinși că au tras lozul câștigător cu Sainz Jr, un pilot care prezintă puține puncte slabe.
Player's Cut
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo