Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alonso a fost implicat într-un accident la ciclism și revenirea sa în F1 este sub semnul întrebării

Vlad Dumitrescu

Actualizat 12/02/2021 la 07:58 GMT+2

Revenirea lui Fernando Alonso în Formula 1 a fost pusă sub semnul întrebării după ce echipa sa, Alpine, a confirmat că spaniolul a fost implicat într-un accident rutier în timp ce mergea pe bicicletă în Elveția.

Fernando Alonso

Credit imagine: Getty Images

Alpine a făcut anunțul joi seara însă nu a oferit detalii despre incident: ”Fernando este conștient și așteaptă noi examinări medicale mâine dimineață”.
Alonso este dublu campion mondial în Formula 1 iar în acest sezon urmează să revină alături de Alpine (fosta Renault) după ce s-a retras din acest sport în 2018 atunci când concura pentru McLaren. Presa din Italia a scris că Alonso a fost lovit de o mașină în apropiere de Lugano și a fost transportat la spital după ce a suferit multiple fracturi.
Totuși, presa din Spania a scris că nu par să fie semne de fracturi și că cea mai afectată zonă este cea a gurii - la dinți și mandibulă. Alonso ar urma să sufere o intervenție în capitala elvețiană Berna.
Incidentul ridică semne de întrebare privind condiția fizică în care se va afla Alonso la începutul sezonului din Formula 1, programat pentru luna viitoare în Bahrain. Testele din pre-sezon sunt programate la Bahrain pe 12-14 martie iar prima cursă va avea loc pe 26-28 martie.

Fernando Alonso, înapoi în Formula 1

Alonso, câștigător a 32 de Grand Prix-uri și campion mondial în 2005 și 2006, a participat, după retragerea din Formula 1, la Le Mans 24H și World Endurance Championship cu Toyota. El a participat și la cursa Indianapolis 500 și la raliul Dakar.
Alonso a declarat că se întoarce în Formula 1 pentru că iubește competiția și speră ca Alpine, fosta echipă Renault, va fi competitivă când noile reguli tehnice vor fi introduse în 2022.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo