Hamilton, de şase ori campion mondial în Formula 1, a declarat că a lucrat împreună cu Academia Regală de Ingineri de la Londra. El vrea să dezvolte un parteneriat în domeniul cercetării. Această comisie va analiza cum ar putea sporturile cu motor să fie mai ofertante, către tinerii de culoare care se specializează în inginerie sau în domenii tehnice.
Nu este suficient să mă dau pe mine ca exemplu sau pe cei câţiva oameni de culoare care activează în domeniu. Să câştigi campionate mondiale este minunat, dar eu vreau să fiu ţinut minte pentru eforturile mele de a crea, prin educaţie, o societate în care să nu mai existe inechităţi.
În contextul mişcărilor antirasiste din SUA, Lewis Hamilton afirma săptămâna trecută că protestele sunt "doar începutul" şi că trebuie făcute în continuare foarte multe lucruri în această direcţie.
Formula 1
Un nou caz "Nico Rosberg" la Mercedes? Anunțul făcut de nemți
20/09/2021 LA 11:06
În ultimele săptămâni am văzut că lumea a deschis ochii în ceea ce priveşte realitatea privind fenomenul rasial de astăzi. Rămân în continuare foarte multe lucruri de făcut, dar apreciez paşii pozitivi care au fost făcuţi până acum
Englezul de 35 de ani s-a pronunţat mereu de-a lungul timpului, în comentarii şi declaraţii, împotriva rasismului, dar după uciderea afro-americanului George Floyd la Minneapolis (SUA) de un poliţist alb, el şi-a înteţit criticile în această direcţie.

Hamilton s-a implicat în scandalul de la Bristol

La începutul acestei luni, Hamilton şi-a exprimat susţinerea şi faţă de protestatarii de la Bristol care au dărâmat o statuie a unui negustor de sclavi.
Le solicităm oficialilor guvernamentali din întreaga lume să facă aceste schimbări şi să îndepărteze statuile care-i reprezintă pe nişte rasişti, aşa cum a fost la Bristol. Statuia bărbatului respectiv ar trebui să rămână în râu, la fel ca cei 20 de mii de africani care au murit în timp ce erau căraţi spre Europa de negustorii de sclavi.
https://i.eurosport.com/2020/06/20/2836261.jpg
Formula 1
Ricciardo, victorie la Monza! Verstappen și Hamilton s-au acroșat violent și au abandonat
12/09/2021 LA 15:05
Formula 1
Bottas a câștigat cursa de sprint de la Monza, dar Verstappen va pleca din pole-position
11/09/2021 LA 17:54