Situația devine una disperată la Ferrari. Dacă anul trecut Marele Premiu al Belgiei a adus și prima victorie în F1 pentru Charles Leclerc, astăzi a adus doar o mare dezamăgire. Locurile 13 și 14 reprezintă o contraperformanță remarcabilă iar cei doi piloți și-au exprimat nemulțumirea după cursă.
”Nu este deloc ușor, nici nu știu ce să mai spun. Este o situație gravă, trebuie să facem ceva. Am încercat să dau tot ce pot, dar a fost foarte greu, am avut două opriri din cauza unor probleme. La Monza? Va fi foarte dificil, la Mugello și Imola există speranțe dar la Monza va fi greu”, a declarat Leclerc.

Sebastian Vettel: ”Trebuie să rămânem uniți!”

Formula 1
Valtteri Bottas, săgeți către Hamilton și Mercedes: "Acum pot să-l înțeleg pe Rosberg"
ACUM O ZI
Sebastian Vettel, în vârstă de 33 de ani, a ales să vorbească în schimb despre unitate și perseverență.
”Trebuie să muncim din greu și să rămânem puternici și uniți. Trebuie să ne concentrăm pe următoarele curse. Nu suntem la fel de puternici pe cât am vrea. Trebuie să ne concentrăm pe aspectele pozitive chiar dacă nu sunt multe”, a afirmat germanul.
”Ce a fost constant a fost că nu am fost foarte rapizi. A fost foarte dificil să avem un ritm decent. Trebuie să rămânem calmi și să nu devenim frustrați. La Monza? Are o semnificație mare acea cursă, va trebui să continuăm să luptăm”, a precizat Vettel.
Formula 1
Max Verstappen: "Ai nevoie și de puțin noroc pentru a câștiga 7-8 titluri mondiale"
24/01/2022 LA 16:48
Formula 1
Optimism înainte de startul sezonului de Formula 1! Alonso și Schumacher, încrezători
17/01/2022 LA 14:55