Christian Horner a ieșit la atac după zvonurile legate de Max Verstappen! "Alții pot vorbi"
Christian Horner s-a săturat de zvonurile care îl dau pe Max Verstappen la Mercedes și a ieșit la atac, atuncând săgeți împotriva lui Toto Wolff. Șeful celor de la Red Bull spune că situația între echipă și campionul mondial e clară, iar contractul dintre cele două părți se încheie în 2028.
Christian Horner, Max Verstappen
Credit imagine: Getty Images
Max Verstappen a fost învins și în acest weekend, chiar în cursa de casă din Olanda, de către Lando Norris, al cărui McLaren funcționează extraordinar. Campionul mondial a fost subiectul unor discuții legate de o eventuală plecare la rivala Mercedes, dar acest lucru pare că nu se va întâmpla curând.
Christian Horner a lămurit situația și spune că Red Bull nu va renunța la Verstappen cel puțin până în 2028, atunci când contractul dintre cele două părți va ajunge la final.
"Mă surprinde cât de mult se discută în media pe acest subiect. Situaţia este clară între noi şi Max. Alţii pot vorbi, dar noi suntem confortabili cu ce se întâmplă.
Avem o înţelegere până în 2028. Fiecare contract conţine clauze, dar nu voi vorbi despre acestea. Atâta timp cât vom avea o maşină competitivă, ştim în ce situaţie ne aflăm", a spus Christian Horner, citat de marca.com.
Toto Wolff și Jos Verstappen au luat masa împreună la prima cursă a anului, în Bahrain, alimentând suspiciunile că Mercedes ar putea fi o posibilă destinație pentru Max. Jos Verstappen este unul dintre contestatarii lui Horner și a declarat pentru cotidianul englez Daily Mail Sport în martie că echipa va „exploda” dacă englezul de 50 de ani nu pleacă.
Christian Horner prevede o luptă umăr la umăr în acest sezon de Formula 1
Max Verstappen rămâne principalul favorit pentru câștigarea titlului mondial, dar olandezul nu mai este la fel de dominant precum în ultimele două sezoane. Acesta a câștigat 7 curse până în acest moment, dar nu a mai trecut primul linia de sosire de 5 etape.
McLaren și Mercedes au înregistrat progrese excelente în acest sezon, iar Ferrari continuă să fie periculoasă, bifând două victorii în 2024. Dacă Verstappen are un avantaj confortabil în clasamentul piloților, nu același lucru se poate spune și despre Red Bull, care trebuie să-și apere prima poziție în fața celor de la McLaren, care s-au dovedit a fi cei mai periculoși adversari pentru austrieci.
Șeful acestora, Christian Horner, preconizează că această bătălie în 4 la vârful F1 se va da până la startul sezonului 2026, când vor intra în vigoare noile reglementări: "Cred că e excelent pentru sportul nostru. Era inevitabil să se întâmple, având în vedere că reglementările au fost consistente.
Convergența a adus mereu echipele laolaltă. Cu siguranță, avem schimbări importante în 2026, care vor cauza divergență, dar până atunci, în următoarele 18 luni cred că va fi o luptă extrem de strânsă între primele 4 echipe".
Verstappen și-a extins avansul în topul ierarhiei piloților înainte de pauza competițională, dar Red Bull a pierdut teren în lupta cu McLaren: "Acel avans i-a oferit o odihnă mai plăcută lui Max. Noi ne focusăm pe clasamentul constructorilor, unde ne-au fost luate alte 7-8 puncte la Spa. Trebuie să întoarcem foaia la Zandvoort", a declarat Horner, citat de site-ul oficial F1.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)