Chiristian Horner, șeful celor de la Red Bull, susține Lewis Hamilton nu a trecut peste înfrângerea suferită sezonul trecut în fața lui Max Verstappen, cel care a devenit campion mondial în 2021.
Hamilton și Verstappen s-au luptat pentru titlul până în ultima etapă a unui sezon memorabil, iar victoria pilotului Red Bull de la Abu Dhabi a fost una controversată. Pe parcursul întregului sezon, Hamilton și Verstappen au dus și o bătălie psihologică, amplificată și de accidentele care au avut loc la Silverstone sau Monza.
La începutul acestui sezon, Charles Leclerc de la Ferrari a părut că va fi cel care va avea o luptă de lungă durată în 2022 cu Verstappen, dar ultimele luni au fost cu adevărat de coșmar pentru monegasc și echipa sa.
Formula 1
OFICIAL: Număr record de curse în 2023, în Formula 1. SUA organizează 3 Mari Premii
21/09/2022 LA 06:25
Horner a comparat însă duelurile dintre Verstappen și Hamilton cu cele dintre Verstappen și Leclerc, ajungând la concluzia că există mai mult respect între pilotul Red Bull și cel Ferrari.
"Știți, există o diferență, e un altfel de respect cu Charles. Ei au concurat încă de pe vremea când erau copii și există acest respect reciproc. Eu nu l-am auzit niciodată pe Lewis să recunoască abilitățile lui Max.
Bineînțeles, au fost mai multă tensiune între ei, puteai simțit tensiunea dintre cei doi piloți. Eu cred că este mai mult în mintea lui Lewis. El este de șapte ori campion mondial și avea totul de pierdut. Max este tânărul care își asumă riscuri, care pune totul la bătaie și care nu are nimic de pierdut.
Câteva dintre depășirile lui de anul trecut au fost senzaționale și puteai simți că îl deranjează pe Lewis. Eu așa cred", a spus Christian Horner în podcastul Beyond The Grid.
Citește și:

Max Verstappen poate cuceri titlul mondial în Singapore

După cursa de la Monza, câștigată de Max Verstappen, Formula 1 revine în Singapore pentru prima oară din 2019, în weekend-ul 30 septembrie-2 octombrie.
Max Verstappen poate deveni campion mondial încă din Singapore. În cazul care Verstappen câștigă cursa, Leclerc trebuie să termine pe locul 9 sau mai jos, în timp Sergio Perez trebuie să termine pe locul 4 sau mai jos, fără să obțină cel mai rapid tur.
Astfel, Verstappen ar avea un avans de 139 de puncte față de Leclerc. Ultimele cinci curse, care oferă un total de 138 de puncte (printre care se numără și o cursă de sprint în Brazilia), ar fi insuficiente pentru pilotul din Monaco.
În cazul în care nu va cuceri titlul în Singapore, Verstappen va avea o misiune mult mai ușoară în Japonia, la Suzuka, atâta timp cât va termina weekend-ul cu un avantaj de 112 puncte în clasamentul general.
Formula 1
Reacția lui Hamilton, după cursa de la Monza! Britanicul și-a amintit de titlul pierdut la Abu Dhabi
12/09/2022 LA 12:01
Formula 1
Învins de Verstappen "acasă" la Ferrari, Leclerc critică Safety Carul:"Nu trebuia să se termine așa"
11/09/2022 LA 18:02