Cutremur în Formula 1! Christian Horner, demis de la Red Bull după 20 de ani la conducerea echipei

Christian Horner a fost demis din funcția de director al echipei Red Bull după Marele Premiu al Marii Britanii. Laurent Mekies, care a condus echipa Racing Bulls, îl va înlocui pe Horner cu efect imediat, anunță Sky Sports.

Christian Horner war über 20 Jahre Teamchef bei Red Bull Racing

Credit imagine: Getty Images

Christian Horner a fost demis de Red Bull cu efect imediat, după 20 de ani în care a ocupat funcția de director al echipei din Formula 1. Horner a fost la conducerea Red Bull din 2005, perioadă în care a condus echipa către șase titluri mondiale la Constructori și opt la Piloți.
Laurent Mekies a fost numit CEO al Red Bull Racing, promovând din cadrul echipei Racing Bulls.
"Dorim să îi mulțumim lui Christian Horner pentru munca sa excepțională din ultimii 20 de ani.
Prin devotamentul său neobosit, experiența, expertiza și gândirea inovatoare, el a jucat un rol esențial în consolidarea Red Bull Racing ca una dintre cele mai de succes și atractive echipe din Formula 1.
Îți mulțumim pentru tot, Christian, și vei rămâne pentru totdeauna o parte importantă a istoriei echipei noastre", a declarat Oliver Mintzlaff, directorul general al Red Bull, potrivit Sky Sports.
Presa din Austria scria că Red Bull urma să îl dea afară pe Christian Horner încă din luna mai, după Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna.

Christian Horner a fost demis de la Red Bull

Horner a traversat ultimele 18 luni într-un climat tensionat, atât pe pistă, cât și în afara ei.
Acuzațiile de comportament inadecvat formulate împotriva lui în februarie 2024 de către o colegă au fost respinse în urma unui apel, vara trecută. Horner a negat aceste acuzații pe tot parcursul procesului.
În ultimele 18 luni, Red Bull a pierdut mai multe nume importante, inclusiv pe legendarul designer Adrian Newey, care a plecat la Aston Martin, și pe directorul sportiv Jonathan Wheatley, care s-a alăturat echipei Sauber.
Demiterea lui Horner marchează finalul unui ere în Formula 1. Forma slabă a echipei din ultima perioadă, nemulțumirile tot mai vizibile ale lui Max Verstappen și pierderea sprijinului esențial din partea acționarilor majoritari thailandezi ai Red Bull par să fi întors definitiv situația în defavoarea lui. Conform unor surse, decizia finală ar fi fost luată de Oliver Mintzlaff, CEO-ul Red Bull Group, cu acordul proprietarilor Chalerm Yoovidhya și Mark Mateschitz, precum și al consilierului sportiv Helmut Marko.
Christian Horner a devenit director general la Red Bull în 2005, iar sub conducerea sa s-au câștigat 8 titluri mondiale la piloți (4 Sebastian Vettel și 4 Max Verstappen) și 6 la constructori, ultimul în 2023. Horner va fi probabil despăgubit financiar, deoarece contractul său cu Red Bull era valabil până în 2030.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo