Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

De ce depinde prezența lui Lewis Hamilton în noul sezon de Formula 1! Pilotul, așteptat să ia o decizie

Bianca Dumitru

Publicat 12/01/2022 la 10:42 GMT+2

Lewis Hamilton nu a luat încă nicio decizie privind viitorul său. Pilotul nu a anunțat dacă va reveni în sezonul 2022 al Formula 1, urmând a lua o decizie după ce va afla rezultatele unei anchete privind Marele Premiu de la Abu Dhabi.

Lewis Hamilton - Mercedes

Credit imagine: Getty Images

Lewis Hamilton a fost învins în finalul sezonului 2021 de Formula 1 de Max Verstappen, după etapa de la Abu Dhabi vorbindu-se despre o retragere a britanicului. Potrivit șefului Mercedes, Toto Wolff, pilotul este dezamăgit de F1 din cauza modului în care au fost aplicate regulile în finalul cursei de anul trecut, pierzându-și încrederea în cei de la conducere.
Hamilton nu a luat, însă, nicio decizie privind retragerea sa din Formula 1. Potrivit BBC Sport, britanicul așteaptă alături de echipa lui să vadă ce măsuri va lua FIA în urma anchetei declanșate după Marele Premiu de la Abu Dhabi.
Oficialii forului internațional sunt conștienți că pilotul de 37 de ani a fost dezamăgit și știu că trebuie să-i recâștige încrederea, unii dintre ei temându-se chiar că în urma cursei de la Yas Marina a fost afectată credibilitatea întregului organism de conducere.
Reprezentanții FIA au spus că ancheta pe care au demarat-o va fi făcută la timp pentru ca piloții să afle concluziile înainte de startul noului sezon, care va începe în martie, prima cursă fiind programată în Bahrain, între 18-20 martie.
Lewis Hamilton va anunța dacă va participa sau nu în sezonul 2022 de Formula 1 abia după ce va afla rezultatele anchetei.
Citește și:

Hamilton, lăsat fără cuvinte de înfrângerea în fața lui Verstappen

Toto Wolff a declarat la finalul lunii decembrie că Lewis Hamilton preferă să nu vorbească foarte mult, deoarece încă este măcinat de emoții. Septuplul campion mondial a ratat șansa de a-l întrece pe Schumacher la titluri câștigate, după ce Verstappen l-a depășit chiar în ultimul tur al cursei decisive de la Abu Dhabi.
Rolul directorului de cursă, Michael Masi, a fost decisiv pe final, după ce le-a permis celor cinci mașini dintre cei doi piloți care se luptau pentru titlul mondial să depășească safety car-ul. Astfel, Hamilton și Verstappen au ajuns bară la bară în ultimul tur, olandezul profitând de pneurile proaspete și mai bune pentru viteză.
Deși Hamilton și-a felicitat rivalul la sfârșitul cursei, britanicul și-a arătat lipsa de încredere față de întregul sport, după ce a decis să nu mai urmărească pe nimeni pe contul său de Instagram.
"Toți suntem măcinați de emoții, iar Lewis este cel mai afectat. A câștigat titlul mondial până în ultimul tur, iar apoi totul îi este luat într-o secundă. Evident că îți pierzi încrederea pentru că nu înțelegi ce s-a întâmplat. Tăcerea este acolo, de asemenea, pentru că nu are cuvinte", a declarat Wolff.
Austriacul din fruntea Mercedes a mai spus că pe parcursul întregului sezon au avut de-a face cu decizii bizare din parte comisarilor de cursă, însă ultima a fost cea care a pus capac: "Deciziile inconsistente duc inevitabil spre polemici. Multe dintre ele nefiind necesare. Lipsa coerenței a fost prezentă pe tot parcursul anului, dar această ultimă decizie a avut cel mai mare impact."
Totodată, directorul celor de la Mercedes este conștient de presiunea care se afla pe cei care au luat deciziile, însă consideră că le-ar fi putut lua într-un mod corect: "Nu pot să judec presiunea la care directorul cursei a fost supus la vremea respectivă, dar regulile sunt reguli", a încheiat Toto Wolff.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo