Ghinion uriaș pentru Norris la Madrid! Antonelli profită din plin și câștigă Grand Prix-ul Spaniei

Eurosport on Google

Kimi Antonelli a câștigat cursa de la Madrid, profitând din plin de ghinionul lui Lando Norris. Britanicul a intrat la boxe în turul 15 cu un avans de peste cinci secunde, însă a ieșit pe locul al 5-lea, momentul fiind decisiv pentru soarta cursei.

Lando Norris

Credit imagine: Imago

Grand Prix-ul Spaniei a început furtunos, cu patru piloți aflați aproape bară la bară. Antonelli a încercat să îl depășească pe Norris imediat după start, în timp ce Hamilton a vrut, la rândul său, să treacă în fața pilotului de la McLaren. Italianul a tăiat însă primele două viraje și a coborât pe trei, Verstappen profitând și urcând pe locul secund.
Hamilton a reclamat imediat că olandezul a tăiat primul viraj atunci când a trecut în fața sa. Verstappen a fost informat în turul al 4-lea că trebuie să le cedeze poziția atât britanicului, cât și lui Antonelli, căzând astfel în afara podiumului. A urmat un moment dezastruos pentru Hamilton.
În turul 5, septuplul campion mondial a fost depășit de Verstappen și Leclerc, din cauza unor probleme la sistemul de frânare. La scurt timp după, întreg plutonul a început să treacă de britanic, care a intrat la boxe și a fost nevoit să se retragă în turul cu numărul șapte.

Norris, ghinion uriaș! VSC și mecanicii i-au pus bețe în roate

Norris a avut parte de o conjunctură nefavorabilă în turul 15. VSC s-a activat prea târziu pentru a intra la boxe, iar cei din spatele său, cu excepția lui Leclerc, au profitat pentru a schimba pneurile. Britanicul a fost nevoit să aștepte până la finalul turului, când a fost lovit din nou de ghinion.
Sistemul VSC se dezactivase deja, iar rivalii săi rulau la viteză maximă pe pistă. Peste toate acestea, mecanicii au avut o oprire catastrofal de lentă, de șapte secunde, iar Lando a revenit în cursă în urma lui Leclerc, Antonelli, Verstappen și Russell, deși avea un avans de cinci secunde înainte de pit stop.
Leclerc a rămas pe primul loc până în turul 49, când a intrat la boxe, iar Antonelli a preluat conducerea. Într-un final, italianul a câștigat cursa, fiind urmat de Verstappen și Norris. Pe patru s-a clasat Leclerc, iar Russell a închis top 5-ul. Monegascul a fost afectat de strategia celor de la Ferrari și a tras cu dinții de poziția cu numărul patru, după ce a condus Grand Prix-ul Spaniei până aproape de final.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo