Englezii anunţă o mutare "bombă" în Formula 1: Verstappen pleacă de la Red Bull, dar nu la Mercedes

Tocmai când posibilitatea ca Max Verstappen să schimbe echipa - o mutare la Mercedes în 2027, părea istorie, după speculaţiile din primăvară -, ieri a apărut un nou zvon: posibila plecare a lui "Mad Max" la McLaren, echipa cu care s-a luptat în ultimii doi ani. El ar urma să fie coechipier al actualului campion mondial Lando Norris, Piastri urmând a fi "sărit din schemă".

Max Verstappen grübelt zurzeit öffentlich über seine Zukunft

Credit imagine: Getty Images

Conform ziarului britanic Daily Mail, Max Verstappen și McLaren ar purta discuții secrete despre un posibil transfer. Dacă acordul se încheie, Oscar Piastri ar face mișcarea inversă, devenind liderul echipei Red Bull.
Potrivit sursei citate, obiectivul principal al McLaren este aducerea lui Verstappen în 2028, dar chiar și 2027 ar putea fi o posibilitate. Anul trecut, Zak Brown, CEO-ul McLaren, l-a contactat personal pe Raymond Vermeulen, agentul lui Max Verstappen, pentru a explora posibilitatea aceasta. La momentul respectiv, nimic nu s-a concretizat, dar se pare că o nouă încercare este în desfășurare.
Interesant e că acest zvon nu a fost infirmat în Olanda de reprezentantul pilotului, care a declarat recent că va exista o decizie foarte rapidă privind viitorul lui Verstappen, "posibil înainte de jumătatea sezonului", așa cum a declarat Raymond Vermeulen.
Unii specialişti sunt sceptici în privința acestei mutări surpriză a lui Verstappen la McLaren. Ei invocă motive financiare, fiind greu de crezut că britanicii ar putea egala cei 70 de milioane de dolari pe care Max îi câștigă anual la Red Bull. Alţii cred în variantă, însă, subliniind faptul că Red Bull nu are o maşină câştigătoare, iar batavul e gata să meargă undeva unde i se oferă garanţii în plus că poate lupta pentru al 5-lea titlu. De notat că sunt şi experţi care văd în această ştire lansată de englezi o modalitate prin care anturajul pilotului face presiuni asupra Red Bull pentru a oferi upgrade-urile pe care acesta le solicită de la începutul anului.

Verstappen, al 4-lea în fiecare dintre antrenamentele de vineri de la Spielberg

Momentan, Max Verstappen e concentrat pe Marele Premiu al Austriei, unde a fost înregistrat cu al patrulea timp în a doua sesiune de antrenamente libere de ieri. Iniţial, în prima sesiune, cvadruplul campion mondial ocupase tot poziţia a 4-a.
Liderul clasamentului general, pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes), a fost cel mai rapid ieri în ambele ieşiri pe pistă. După o primă sesiune de antrenamente desfăşurată pe o vreme caniculară, dominată de Mercedes, Antonelli l-a devansat pe coechipierul său George Russell cu peste 40/100, britanicul încheind cu al şaselea timp. Italianul de 19 ani, care a câştigat primele cinci etape ale sezonului, a fost urmat în a doua sesiune de cele două monoposturi McLaren, conduse de australianul Oscar Piastri şi de britanicul Lando Norris, campionul mondial en titre.
Timpii realizaţi în a doua sesiune de antrenamente libere la Spielberg:
  • Kimi Antonelli (Italia/Mercedes) 1:07.014 (32 tururi)
  • Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) 1:07.251 (32)
  • Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:07.339 (32)
  • Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1:07.564 (29)
  • Lewis Hamilton (Marea Britanie/Ferrari) 1:07.611 (33)
  • George Russell (Marea Britanie/Mercedes) 1:07.637 (25)
  • Isack Hadjar (Franţa/Red Bull) 1:07.758 (28)
  • Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 1:07.855 (35)
  • Liam Lawson (Noua Zeelandă/Racing Bulls-Red Bull) 1:08.235 (34)
  • Gabriel Bortoleto (Brazilia/Audi) 1:08.300 (30)
  • Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Mercedes) 1:08.376 (33)
  • Arvid Lindblad (Marea Britanie/Racing Bulls-Red Bull) 1:08.378 (29)
  • Oliver Bearman (Marea Britanie/Haas-Ferrari) 1:08.532 (33)
  • Nico Hulkenberg (Germania/Audi) 1:08.559 (32)
  • Esteban Ocon (Franţa/Haas-Ferrari) 1:08.830 (33)
  • Franco Colapinto (Argentina/Alpine-Mercedes) 1:08.831 (30)
  • Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes) 1:08.838 (34)
  • Carlos Sainz Jr (Spania/Williams-Mercedes) 1:09.131 (30)
  • Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Honda) 1:10.544 (27)
  • Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Honda) 1:10.698 (32)
  • Valtteri Bottas (Finlanda/Cadillac-Ferrari) 1:11.307 (6)
  • Sergio Perez (Mexic/Cadillac-Ferrari) 0.000 (2)
Marele Premiu al Austriei va avea loc duminică de la ora 15:45, dar, până atunci, piloţii vor reveni azi pe pistă pentru a treia sesiune de antrenament (13:30) şi pentru calificări (17:00).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo