Fernando Alonso, criticat dur pentru accidentul lui George Russell din Australia: "Un truc mudar. A fost nesimțit"

Marele Premiu al Australiei a fost marcat de un eveniment mai puțin plăcut petrecut în ultimul tur, și anume un accident în care a fost implicat George Russell. În acel moment, omul de la Mercedes se lupta pentru locul al 6-lea cu Fernando Alonso, care a fost atacat în termeni duri de un fost pilot din "Marele Circ" pentru ce i s-a întâmplat britanicului.

Fernando Alonso

Credit imagine: Eurosport

Fernando Alonso și George Russell au fost protagoniștii unui episod neplăcut din Grand Prix-ul Australiei, desfășurat weekend-ul trecut. În ultimul tur al cursei de pe circuitul Albert Park, britanicul și ibericul se luptau pentru poziția a 6-a, moment în care pilotul Mercedes a pierdut controlul mașinii sale, a intrat într-un parapet și a fost nevoit să abandoneze cursa.
Ulterior, Alonso a fost penalizat cu 20 de secunde de stewarzii Marelui Premiu, care au considerat că pilotul Aston Martin a apelat la o "manevră potențial periculoasă" în duelul său cu Russell. Momentul petrecut la Antipozi a fost analizat în detaliu și de Giedo van der Garde, fost pilot în sportul cu motor, care a petrecut un sezon în "Marele Circ", în 2013.
Olandezul este de părere că pilotul din Asturia a apelat la un gest regretabil în momentul în care se lupta pentru locul al 6-lea cu Russell, provocând în acest sens accidentul. Totuși, nici pilotul de la Mercedes nu a fost iertat de Van der Garde, ținând cont că britanicul nu a menținut o distanță corespunzătoare față de monopostul din fața sa, care era al lui Alonso.
"Înțeleg sancțiunea și chiar s-a mers prea departe. A fost un truc murdar din partea lui Alonso. Puteți vedea cât de mult a încetinit (n.r. în virajul în care s-a produs accidentul lui Russell) față de virajul precedent. Este interzis să frânezi în mijlocul unei linii drepte.
Am mult respect pentru Alonso, dar a fost un nesimțit. Russell a fost și el, dar mai puțin", a spus fostul pilot olandez, potrivit Marca.
Citește și:

FERNANDO ALONSO, VĂZUT DREPT VIITORUL PILOT DE LA RED BULL PENTRU SEZONUL 2025

Atât Ralf Schumacher, cât și jurnaliștii de la F1 Insider au transmis informații potrivit cărora dublul campion mondial ar fi în discuții avansate cu Red Bull, fiind unul dintre preferații de pe circuit ai lui Christian Horner.
"Horner a fost mereu un mare fan al lui. Se pare că are intenții serioase să semneze cu Alonso pentru anul următor, pentru a avea încă un pilot puternic, în cazul în care Verstappen părăsește echipa", a fost declarația fratelui septuplului campion mondial, citat de Marca, a cărui declarație a fost "dublată" de jurnaliștii de la F1 Insider.
"Tabăra lui Verstappen știe deja ce coechipier îl așteaptă din 2025, iar acum trebuie (n.r. Max) să se gândească la propriul viitor. Discuțiile cu Alonso, al cărui contract cu Aston Martin expiră la finalul acestui sezon, ar fi deja avansate. Spaniolul, campion mondial în 2005 și 2006, încă este considerat unul dintre cei mai buni piloți din Formula 1 în ciuda vârstei sale.
Alături de Red Bull, poate câștiga al treilea său titlu anul viitor, mai ales că poate fi sigur de susținerea din partea lui Horner. Spaniolul este candidatul preferat al lui Christian Horner, a cărui filosofie de a 'umple' locurile de la Red Bul din 'piscina' de tinere talente nu mai contează", a scris presa din Germania.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo