Articol scris de Viviana Moraru
Directorul celor de la Ferrari, Mattia Binotto, i-a avertizat pe rivalii de la Mercedes și RedBull cu privire la progresele Scuderiei înainte ca sezonul 2022 să debuteze. Cele trei echipe au completat podiumul în 2021, însă italienii au terminat la o diferență considerabilă față de primele două clasate, la aproape 300 de puncte față de câștigătoarea titlului, Mercedes.
"Cred că am făcut un pas uriaș în ceea ce privește Power Unit-ul. Pentru că dacă facem o comparație cu anul trecut (2020), Power Unit-ul a fost cea mai mare slăbiciune a noastră și am fost cu mult în urmă. Dacă privești unde suntem astăzi, atunci vei realiza că progresele sunt evidente", spune Binotto într-un interviu.
Formula 1
Șapte echipe din Formula 1 ar putea rata ultimele patru curse ale sezonului!
24/05/2022 LA 11:23
Șeful celor de la Ferrari este încrezător cu privire la ceea ce urmează: "Ce pot spune despre Power Unit-ul din 2022: credeți-mă, cuprinde multă inovație."
https://i.eurosport.com/2021/12/30/3278469.jpg
Totodată, acesta a făcut referire și la cei doi piloți pe care Scuderia se va baza în următorul sezon, Carlos Sainz și Charles Leclerc. Aceștia sunt văzuți ca "un avantaj considerabil", fiind doi piloți tineri, ce și-au demonstrat potențialul până în prezent. Leclerc era văzut ca pilot principal, însă primul sezon al lui Sainz la Ferrari a fost unul neașteptat de bun, opunându-i rezistență coechipierului său pe tot parcursul sezonului, reușind chiar să termine pe locul 5 la general, în fața monegascului.

Sezonul 2022 aduce schimbări importante în Formula 1

În sezonul următor, F1 va intra într-o nouă eră, cu monoposturi ce prezintă un design nou, menit a aduce mai mult spectacol pe circuit. O serie de noi modificări, precum anvelopele mai mari, de 18 inci, și reproiectarea aripii față și a nasului, pot îndemna mașinile să poată concura mai aproape una de cealaltă, cu posibilitatea de depășire mai ușoară. Mașinile sunt, de asemenea, mai sigure, deoarece vor folosi un combustibil durabil, se va pune astfel accent și pe efectele asupra mediului.
Sezonul 2022, ce se anunță incendiar, va debuta în Bahrain, în weekendul 18-20 martie.
Marele Premiu al Spaniei
Weekend perfect pentru Max Verstappen și Red Bull în MP al Spaniei. Coșmar pentru Ferrari
22/05/2022 LA 14:56
Marele Premiu al Spaniei
Charles Leclerc, rezultat istoric în calificările Marelui Premiu al Spaniei
21/05/2022 LA 15:10