Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Toto Wolff acceptă că Alonso a meritat podiumul la Jeddah, dar a "dezgropat securea războiului" cu FIA

Nicu Savin

Publicat 23/03/2023 la 16:52 GMT+2

Tot Wolff s-a bucurat preț de câteva ore pentru primul podium Mercedes din acest sezon de Formula 1, după ce Fernando Alonso a fost declasat la Jeddah. FIA a revenit asupra deciziei și George Russel a revenit pe locul 4, pe care a și terminat cursa. Șeful Mercedes este de acord cu hotărârea luată de șefii Marelui Circ și a subliniat că preferă decizii târzii, decât "jafuri" precum cel din 2021.

Toto Wolff

Credit imagine: Getty Images

Mercedes are un start de sezon sub alteptări, diferența față de Red Bull și chiar Aston Martin fiind vizibilă în primele două curse. Echipa germană a celebrat totuși un podium obținut de George Russell la Marele Premiu al Arabiei Saudite, dar numai pentru câteva ore.
Englezul a terminat cursa pe locul 4, în spatele lui Ferando Alonso, dar ibericul a fost declasat din cauza unei penalizări de 10 secunde pentru încălcarea unei reguli la prima trecere la boxe. Aston Martin a făcut apel și comisarii și-au schimbat decizia, astfel că Alonso a fost repus oficial pe podium și Russell a rămas pe locul 4. Majoritatea specialiștilor sunt de acord că s-a luat decizia corectă, deoarece Alonso nu a și-a creat niciun avantaj prin faptul că unul dintre mecanici a atins monopostul său înainte de expirarea celor 5 secunde pe care le primise penalizare pentru o neregulă de la start.

Toto Wolff acceptă că Alonso a meritat podiumul la Jeddah, dar a "dezgropat" securea războiului cu FIA

De aceeași părere este și Toto Wolff, care nu s-a supărat deloc că Russell a rămas fără podium, deoarece Alonso merita cu vârf și îndesat locul 3. În plus, șeful Mercedes a lăudat faptul că FIA nu s-a pripit să ia o decizie definitivă într-un timp scurt, dar a trimis noi săgeți către forul mondial pentru gestionarea finalului de sezon 2021, când Hamilton a pierdut titlul mondial în fața lui Verstappen din cauza unei decizii pripite a lui Michael Masi, care atunci era șeful comisarilor.
"În primul rând, sancțiunea a fost super dură pentru că, prin performanță, Aston Martin și Fernando meritau să urce pe podium. Trebuie să ne uităm la acele reguli și să vedem dacă există ceva care poate fi modificat, pentru că acea încălcare nu i-a crescut performanța lui Alonso.
Prefer ca FIA să ia deciziile corecte într-un timp mai îndelungat, decât să fie rapide și greșite. Am fost victimele acestei situații în 2021, unde totul s-a redus la divertisment, printr-o decizie rapidă, și care a furat campionatul celui mai bun șofer", a spus Wolff, citat de Marca, făcând evident trimitere la ultima etapă din sezonul 2021.
După două etape din acest sezon, Mercedes este pe locul 3 în clasamentul constructorilor, cu 38 de puncte, la egalitate cu Aston Martin, aflată în față pentru că Alonso a urcat de două ori pe podium. La piloți, Hamilton este al 5-lea, cu 20 de puncte, iar Russel al 6-lea, cu 18 puncte.
Etapa a 3-a din Campionatul Mondial de Formula 1 va avea loc peste două săptămâni, în Australia, pe Albert Park Circuit din Melbourne.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo