Eurosport
Hamilton, la un pas de al șaselea titlu de campion în Formula 1! Cifrele la care a ajuns britanicul
De
Publicat 28/10/2019 la 11:03 GMT+2
Lewis Hamilton a câștigat pentru a doua oară Grand Prix-ul Mexicului și și-a trecut în cont a zecea victorie a sezonului din Formula 1. Pilotul britanic mai are nevoie acum de numai cinci puncte ca să-și asigure titlul de campion.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Hamilton a trecut cu emoții peste două incidente petrecute în startul cursei, în doar câteva secunde. Mai intâi, pe linia de start-sosire, Hamilton a fost blocat de Sebastian Vettel și a fost scos ușor în afara pistei. Apoi, la ieșirea din prima șicană a fost lovit pe partea dreaptă de Max Verstappen. După acel contact, Hamilton a pierdut o bucată din podeaua monopostului.
Pilotul de la Mercedes a preferat o strategie cu o singură oprire la boxe, care s-a dovedit câștigătoare. Hamilton l-a întrecut cu o secundă și 7 zecimi pe Sebastian Vettel. Valtteri Bottas a completat podiumul și păstrează doar șanse matematice pentru titlul mondial.
Hamilton: "Știam că va fi o cursă dificilă! Publicul a fost minunat!"
După cursa din Mexic, Hamilton a declarat că este foarte fericit pentru victorie și a ținut să laude atmosfera creată în tribunele circuitul "Hermanos Rodriguez":
În acest moment, mai sunt 78 de puncte disponibile până la sfârșitul sezonlui, iar diferența dintre Hamilton și Bottas este de 74.
Hamilton, 100 de curse încheiate pe podium pentru Mercedes
Următoarea etapă va fi Grand Prix-ul din Statele unite, care se va desfașura în perioada 1-3 noiembrie. Mercedes este deja campioană în clasamentul constructorilor, după victoria din Japonia.
După succesul din Mexic, Hamilton a ajuns la 100 de curse încheiate pe podium pentru Mercedes și a devenit al doilea pilot din istorie care reușește această performanță pentru un singur constructor. Michael Schumacher conduce în continuare această ierarhie, cu 116 curse încheiate în primii trei pentru Ferrari.
Clasamentul piloților (TOP 5):
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo