Eurosport
Hamilton a explicat de ce nu i-a opus rezistență lui Verstappen la Jeddah: "N-am mai văzut așa ceva"
De
Publicat 20/03/2023 la 09:45 GMT+2
Lewis Hamilton a terminat pe locul 5 în Marele Premiu al Arabiei Saudite, dar impresia generală a fost că britanicul a scos maximul din ceea ce poate mașina sa la ora actuală. După cursă, pilotul Mercedes a recunoscut că Red Bull sunt într-o ligă proprie în acest start de sezon și a dezvăluit că nu avea rost să se obosească să-l înfrunte pe Max Verstappe când l-a depășit.
Lewis Hamilton i Max Verstappen
Credit imagine: Eurosport
Marele Premiu al Arabiei Saudite a demonstrat, dacă mai era nevoie, că Red Bull este cu două clase peste restul echipelor în acest sezon de Formula 1. Chiar dacă a fost depășit la start de Fernando Alonso, Sergio Perez a trecut pe primul loc în turul 4 și apoi a mers perfect, obținând primul succes stagional.
Pe locul doi s-a clasat Max Verstappen, care a plecat de pe locul 15 al grilei de start, dar nu a avut mari dificultăți în a recupera poziție după poziție și a ajunge în spatele coechipierului său. Locul 3 i-a revenit lui Fernando Alonso, a cărui poziție a fost judecată de FIA după cursă, dar în cele din urmă s-a ales cu al 100-lea podium al carierei.
Hamilton, uluit de viteza mașinii lui Max Verstappen
În spatele ibericului de la Aston Martin au terminat cei doi piloți Mercedes, Gaorge Russell și Lewis Hamilton. Septuplul campion mondial este convins că nu putea obține mai mult din cursa de la Jeddah, în condițiile în care mașinile Red Bull sunt net superioare monopostului său. Hamilton a spus că nu a văzut în viața sa o mașină atât de rapidă ca a lui Verstappen și de aceea nici nu s-a chinuit să-i opună rezistență olandezului în momentul în care acesta a ajuns în spatele său.
"Cu siguranță nu am văzut niciodată o mașină atât de rapidă ca a lui Max. Când noi eram cei mai rapizi, nu era o asemenea diferență. Este cea mai rapidă mașină pe care am văzut-o, mai ales în comparație cu restul.Nu știu cum, dar Verstappen a trecut pe lângă mine cu o viteză uluitoare și nici nu m-am obosit să-l blochez, pentru că era o diferență prea mare de viteză.Toată lumea vrea să vadă o luptă strânsă, dar nu este așa. Nu este problema mea, nu este vina mea.", a spus Hamilton, citat de Daily Mail.
Singurul aspect pozitiv pentru Mercedes după primele două etape ale sezonului este că a obținut rezultate mai bune decât Ferrari, care e marea dezamăgire a acestui start de stagiune. Abandonul lui Lance Stroll de ieri face ca Mercedes și Aston Martin să fie la egalitate în clasamentul constructorilor, cu câte 38 de puncte. Red Bull a luat deja un avans considerabil, având 87 de puncte.
Clasamentul final al Mareului Premiu al Arabiei Saudite
Etapa a 3-a din Campionatul Mondial de Formula 1 va avea loc peste două săptămâni, în Australia, pe Albert Park Circuit din Melbourne.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo