Hamilton către Antonelli: "Câştigi prea mult, omule!". Genial ce a aflat britanicul chiar înainte să îl felicite pe Kimi
Publicat 08/06/2026 la 14:22 GMT+3
Lewis Hamilton a fost surprins să afle că Antonelli şi Hadjar, ceilalţi doi piloţi de pe podiumul din Monte Carlo au împreună mai puţin decât vârsta sa. Britanicul septuplu campion mondial a glumit cu fenomenul italian, transmiţându-i, mai în glumă - mai în serios, că se teme deja pentru recordurile sale.
Lewis Hamilton & Kimi Antonelli
Credit imagine: Getty Images
Pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes) a câştigat duminică, la Monaco, al cincilea său Mare Premiu de Formula 1 consecutiv, consolidându-şi poziţia de lider al clasamentului general al Campionatului Mondial.
Antonelli (19 ani), plecat din pole position, l-a devansat cu 6,271 sec pe britanicul Lewis Hamilton (Ferrari), septuplu campion mondial de F1, clasat pe locul secund. Podiumul a fost completat de francezul Isack Hadjar (Red Bull), la 23,394 sec, care a urcat pentru prima oară pe podiumul de premiere într-o cursă.
După un 2025 cenuşiu, Hamilton are motive să zâmbească din nou, maşina Ferrari începând să justifice ambițiile mari ale Scuderiei. În acest context, Sir Lewis a fost extrem de binedispus după cursă, oferind mai multe declaraţii care au stârnit interes. Printre ele, faptul că Antonelli şi Hadjar (21 de ani) au împreună cu un an mai puţin decât vârsta sa (41).
"Trebuie să încep prin a-i felicita pe Kimi și echipa Mercedes, au făcut o treabă incredibilă. Noi progresăm, dar încă nu reușim să ținem pasul cu Mercedes. Mașina este bună, dar are nevoie de mai multă forță aerodinamică", şi-a început Hamilton discursul, pentru ca apoi să vorbească la superlativ de Antonelli şi Hadjar: "Cineva mi-a spus, înainte să vin înaintea voastră că ceilalţi piloţi de pe podium au împreună mai puţin decât vârsta mea. E incredibil. Dar, mă simt bine, mă simt tânăr. Am putea spune, judecând după cum mă simt, că e cel mai tânăr podium din istoria F1".
Câştigi prea mult, omule, în stilul ăsta o să mă întreci | Lewis Hamitlon, către Kimi Antonelli.
Lewis Hamilton a egalat recordul lui Senna: 8 podiumuri la Monte Carlo
Hamilton și-a asigurat al treilea podium al sezonului, egalând totodată recordul lui Ayrton Senna, care a sosti de nu mai puţin de 8 ori între primii 3 la Monaco.
"E uimitor să fiu aici, pe podium, și un privilegiu atât de mare să pilotez pentru Ferrari. Faptul că, la 41 de ani, sunt încă unul dintre cei 22 de piloți din acest sport e suficient, iar să reuşesc să mă lupt cu aceşti tineri extrem de talentaţi e un bonsus. E o experiență incredibilă și ceva ce iubesc cu adevărat", a mai spus britanicul.
Pentru a 6-a oară la rând, un Mare Premiu de Formula 1 a avut un podium pe care nu l-am mai văzut vreodată, anterior, în Formula 1.
Cu punctele de la Monte Carlo, Hamilton l-a devansat pe George Russell în ierarhia mondială, urcând pe poziţia a doua la general.
Clasamentele Campionatului Mondial de Formula 1 după MP de la Monaco:
Piloţi
1. Kimi Antonelli (Italia) 156 puncte
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 90
3. George Russell (Marea Britanie) 88
4. Charles Leclerc (Monaco) 75
5. Oscar Piastri (Australia) 60
...
Constructori:
1. Mercedes 244 puncte
2. Ferrari 165
3. McLaren 118
4. Red Bull 72
5. Alpine 41
Următorul Grad Prix de Formula 1 va avea loc pe 14 iunie la Barcelona. E un circuit pe placul Mercedes, care, din 2014 până acum s-a impus de 7 ori în Catalunya. Ca atare, se creează toate premisele ca Antonelli să își continue seria formidabilă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo