Jenson Button și privilegiul pe care îl are pe viață în Formula 1! "Se numește permisul roșu"

Campion mondial în 2009, Jenson Button, ajuns la 46 de ani, a vorbit deschis despre un avantaj special de care beneficiază toți piloții care cuceresc titlul suprem în Formula 1 – un privilegiu care rămâne valabil pentru tot restul vieții.

Cernat: "Unii au crezut că nu fac față în Ucraina". Interviul integral va fi duminică pe Eurosport 2

Sursa video: Eurosport

Britanicul anunța că își va încheia cariera de pilot la finalul anului 2025, în Bahrain, odată cu ultima etapă a sezonului Campionatului Mondial de Anduranță. În ultimii doi ani a concurat pentru echipa Jota, mai întâi la volanul unui Porsche, iar apoi al unui Cadillac. Decizia de a se retrage nu a fost una legată de performanță, ci mai ales de familie.
"Copiii mei au patru și șase ani și tu ești plecat o săptămână și îți lipsește atât de mult, încât nu primești înapoi acest timp. Simt că am pierdut multe în ultimii doi ani, ceea ce a fost bine pentru că știam că se va întâmpla, dar nu sunt dispus să mai fac asta încă un sezon", a declarat Jenson Button.

Jenson Button are un privilegiu pe viață în Formula 1

Cariera sa în Formula 1 a început în 2000, când a debutat pentru echipa BMW Williams. Au urmat sezoane petrecute la Benetton, Renault și Honda, până la momentul definitoriu din 2009, când s-a alăturat echipei Brawn GP. Acel sezon avea să rămână unul istoric: Button a devenit campion mondial, fiind singurul pilot care a reușit să aducă titlul pentru această echipă. Mai mult, a ridicat trofeul chiar în anul de debut al formației în Formula 1.
În 2010 a făcut pasul către McLaren, unde a fost coleg cu un alt campion mondial, Lewis Hamilton. A rămas la această echipă până în 2016, moment care a marcat finalul parcursului său în Marele Circ.
Recent, într-un interviu acordat pentru Sky Sports F1, Button a discutat despre noul sezon de Formula 1, care urmează să înceapă peste o săptămână, dar și despre statutul special al campionilor mondiali. Întrebat dacă foștii campioni beneficiază de avantaje exclusive în paddock, el a confirmat existența unui astfel de beneficiu permanent:
"Da. Am un permis roșu pe viață, ceea ce este grozav. Permisul roșu îți oferă practic acces complet în paddock. Pot merge pe grila de start, pe linia boxelor, în centrul de presă și așa mai departe. Trebuie să fi câștigat titlul mondial pentru a avea un astfel de permis pe viață, ceea ce este destul de tare", a mai spus Button, citat și de GSP.
De-a lungul carierei sale în Formula 1, Janson Button a bifat 311 curse de Grand Prix, a obținut 15 victorii, 8 pole position-uri, 8 tururi rapide și 50 de clasări pe podium — cifre care confirmă impactul său important în istoria recentă a competiției.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo