Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

La șase ani de la accident, soția lui Schumacher transmite un mesaj criptic despre starea pilotului

Vlad Dumitrescu

Actualizat 26/12/2019 la 15:04 GMT+2

Soția lui Michael Schumacher, Corinna, a vorbit despre starea legendei din Formula 1 la fix șase ani de la accidentul de la schi care l-a lăsat în comă.

m schumacher

Credit imagine: Getty Images

Campionul a suferit un traumatism celebral sever în timp ce schia în Alpi pe 29 decembrie 2013 și nu a fost văzut în public de atunci. El s-a lovit cu capul de o stâncă și a fost plasat într-o comă indusă timp de șase luni. De atunci, Schumacher se află sub tratament la casa familiei sale din Geneva.
Corinna le-ar fi transmis fanilor lui Schumacher, care vor crea o nouă pagină pe rețelele sociale numită ”Keep Fighting Michael” (Continuă să lupți Michael) conform The Mirror, că ”lucrurile mari încep cu pași mici”.
”Multe particule mici pot forma un mozaic mare. Împreună sunteți puternici și așa forțele combinate ale mișcării KeepFighting au înlesnit încurajarea celorlalți”.
Mit dem F2002 feierte Schumacher seinen fünften WM-Titel
Fan clubul, care are sediul în Kerpen, Germania, locul de naștere al lui Schumacher, a anunțat că va folosi hashtagul ”Keep Fighting” pentru campania sa.
Acesta este și numele fundației care susține victimele accidentelor. Președintele clubului, Reiner Ferling, a declarat că speră să îl vadă pe Schumacher în public din nou.
”Din păcate, a venit din nou acea perioadă, s-au împlinit șase ani de la accidentul lui Michael. Șase ani plini de speranță că Michael va apărea din nou în public”, a declarat el.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo