Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Leclerc, discurs acid după Imola: "Este o rușine, am fost lacom!"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 25/04/2022 la 13:59 GMT+3

Charles Leclerc a terminat pe 6 cursa de casă a celor de la Ferrari, după ce a comis o greșeală care l-a costat un loc pe podium. După cursă, s-a declarat vinovat de rezultatul dezamăgitor obținut.

Charles Leclerc

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Viviana Moraru
Deși nu s-a aflat la nivelul lui Max Verstappen în weekend-ul trecut, Charles Leclerc era favorit să termine cursa pe podium. Însă, o ieșire de pe circuit cu 10 tururi înainte de finalul cursei l-a costat enorm, fapt ce l-a clasat la finalul cursei pe locul 6, poziție ce i-a întristat pe tifosi.
Deși a plecat de pe 2, din spatele lui Max Verstappen, Leclerc a avut un start slab în cursă, fiind depășit încă din primul tur de Sergio Perez și Lando Norris, cu olandezul câștigând timp prețios în față. După câteva tururi a reușit să-l depășească pe britanicul de la McLaren, începând cursa de urmărire a piloților Red Bull.
În turul 53, după o ieșire în decor, și o trecere pe la boxe, Leclerc s-a văzut nevoit să repornească în cursă de pe locul 9, șansele la podium fiind reduse drastic. În tururile de final a reușit să recupereze 3 poziții pe grilă, situându-se la sfârșitul cursei pe locul 6.
CITEȘTE ȘI:

Leclerc, după Imola: "Am fost lacom"

După cursă, monegascul de la Ferrari s-a declarat dezamăgit de cum a gestionat cursa: "Este o rușine. Sunt 7 puncte valoroase la sfârșitul campionatului. Cu siguranță, asta nu ar trebui să se întâmple din nou." Cu toate acestea, Leclerc este conștient de diferența care a existat între monopostul său și cel Red Bull pe circuitul de la Imola: "Locul 3 a fost tot ce aș fi putut obține, nu am avut ritmul de cursă necesar pentru mai mult, am fost prea lacom și am plătit prețul pentru asta", a declarat Charles.
Ieșirea în decor a lui Charles Leclerc a venit după ce Carlos Sainz a fost nevoit să se retragă după doar un singur tur de cursă, fiind lovit de Daniel Ricciardo. Astfel, cursa de casă a celor de la Ferrari a fost una nereușită, cu doar 8 puncte obținute de Leclerc.
În ciuda acestui fapt, Leclerc continuă să fie liderul clasamentului general al piloților, la 27 de puncte distanță față de Max Verstappen.
Următoarea cursă de Formula 1 va fi o premieră, desfășurându-se pentru prima dată pe circuitul din Miami, în weekend-ul 6-8 mai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo