Lewis Hamilton poate semna cu marea rivală a celor de la Mercedes! "Bombazo" anunțat în Formula 1

Lewis Hamilton se află la final de contract cu Mercedes, urmând ca înțelegerea dintre cele două părți să expire la finalul sezonului. Potrivit presei engleze, pilotul britanic are șanse să semneze cu marea rivală a actualei sale echipe, ceea ce ar însemna un adevărat "bombazo" în Formula 1.

Lewis Hamilton stracił ósmy tytuł mistrza świata na ostatnim okrążeniu GP Abu Zabi

Credit imagine: Eurosport

Lewis Hamilton și-a manifestat nemulțumirile față de Mercedes după Marele Premiu al Bahrainului. Britanicul a încheiat abia al cincilea, iar Mundo Deportivo anunță că a avut un mic conflict cu staff-ul său după ce monopostul din 2023, un W14, nu a primit îmbunătățiri semnificative.
Potrivit jurnalistului Simon Lazenby, de la Sky Sports, septuplul campion mondial ar dori să continue la Mercedes pentru a se lupta pentru cel de-al 8-lea titlu. Lewis a spus-o în repetate rânduri, iar Totto Wolf s-a arătat și el încrezător că cele două părți se vor înțelege.
Până acum nu a fost așa, iar fanii au speculat că vârsta lui Hamilton reprezintă un impediment. Cei 38 de ani ai pilotului nu reprezintă nici cea mai mică problemă, a recunoscut șeful echipei, singurul motiv pentru care nu s-a semnat încă prelungirea fiind reprezentat de maximizarea opțiunilor mașinii.
În ciuda acestui fapt, în Anglia au apărut deja zvonuri tot mai intense despre o posibilă plecare a lui Hamilton la final de 2023. Deși ar putea fi doar niște zvonuri lansate din partea apropiaților pilotului pentru a pune presiune pe Mercedes, cei de la Sky Sports relatează că Hamilton ia în considerare o mutare la marea rivală Ferrari, începând cu sezonul viitor.
Britanicul își dorește al 8-lea titlu mai mult ca orice pentru a deveni cel mai titrat pilot din istorie și pentru a-l depăși pe Michael Schumacher, care, de asemenea, are tot 7 trofee în palmares. Lewis ia în calcul și varianta Aston Martin, însă urmărește progresul echipei pentru a vedea dacă s-ar putea apropia de performanțele celor de la Red Bull.
În acest moment, pare greu de crezut că Hamilton ar putea semna cu oricare dintre aceste două echipe, dar nimic nu este exclus. Fernando Alonso și Lance Stroll au scaunul asigurat la Aston Martin, iar Carlos Sainz și Charles Leclerc au contracte pe următoarele două sezoane cu Ferrari.
Citește și:

Mercedes i-a oferit un contract stelar lui Lewis Hamilton

Mercedes i-a oferit lui Lewis Hamilton un nou contract, cu un salariu incredibil, de 70 de milioane de euro pe sezon. 90% din această sumă ar urma să fie plătită de către compania INEOS, cea care vrea să preia și clubul de fotbal Manchester United.
Cel care a câștigat titlul mondial de 7 ori până acum în Formula 1 are momentan un contract valabil până la finalul acestui sezon, în urma căruia încasează 45 de milioane de euro.
Pe lângă salariul imens care îi este pus pe masă, Hamilton ar urma să aibă un bonus de 25 de milioane de euro în cazul în care cucerește un nou titlu în Marele Circ. De asemenea, dacă se întâmplă acest lucru, salariul său ar crește în mod automat.
Sezonul din 2022 a fost unul dintre cele mai slabe ale lui Hamilton în Formula 1, nereușind să câștige nici măcar o cursă. Rivalul său, Max Verstappen, a ieșit campion mondial pentru a doua oară consecutiv, doborând și recordul de victorii într-un sezon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo