Hamilton și-a anunțat plecarea de la Mercedes: "Una dintre cele mai grele decizii din viața mea"

Mercedes a anunțat în urmă cu puțin timp că Lewis Hamilton va părăsi echipa la finalul sezonului 2024. Pilotul britanic a luat decizia de pleca de la echipa alături de care a petrecut 11 ani și a câștigat nu mai puțin de 6 titluri mondiale și a transmis un mesaj emoționant.

Lewis Hamilton

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Zvonurile care au zguduit lumea motorsportului în această dimineață, despre plecarea lui Lewis Hamilton de la Mercedes la Ferrari sunt tot mai aproape de a deveni realitate, după ce echipa germană a anunțat că Hamilton va pleca la finalul acestui an.
Multiplul campion mondial a avut o clauză în contract, care îi permitea să se despartă de Mercedes cu un an înainte de încheierea înțelegerii, în 2025. Astfel, 2024 va fi ultimul sezon în care Lewis Hamilton va concura pentru echipa Mercedes.
Hamilton a ținut să transmită un mesaj la anunțul despărțirii de Mercedes: "Am petrecut 11 ani superbi alături de această echipă și sunt foarte mândru de ce am realizat împreună. Mercedes a fost parte a vieții mele de când aveam 13 ani.
Este un loc unde am crescut, unde m-am maturizat, așa că aceasta a fost una dintre cele mai grele decizii din viața mea, să plec. Este momentul oportun să fac acest pas și sunt foarte încântat să încep un nou capitol", a declarat Hamilton, conform BBC.
Citește și:

Hamilton e gata să plece la Ferrari din 2025. Sainz, out din schemă

Lewis semnase o prelungire a contractului cu Mercedes până la finalul lui 2025, însă se pare că are o clauză ce îi permite să plece după un sezon, prin prisma statutului pe care l-a avut la echipa nemțească.
Ferrari face orice pentru a-l aduce pe Hamilton în garajul ei, inclusiv excluderea din schemă a lui Carlos Sainz. Pilotul iberic nu ar urma să mai piloteze pentru echipa italiană dacă mutarea britanicului se concretizează.
Charles Leclerc tocmai ce a semnat recent prelungirea contractului, astfel că Ferrari îi poate avea la volanul monopostului din 2025 pe Hamilton și Leclerc. Momentan nu s-a făcut niciun anunț oficial cu privire la viitorul lui Hamilton, astfel că fanii sportului cu motor vor sta cu siguranță "ca pe ace" până la emiterea unui comunicat oficial din partea oricărei dintre echipe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo