Lewis Hamilton a cucerit recent cel de-al 7-lea titlu mondial din carieră, egalându-l astfel pe Michael Schumacher în fruntea celor mai titrați piloți din istorie. Datorită acestor realizări extraordinare, pilotul britanic a ajuns pe lista celor care Regina Angliei le va acorda titlul de cavaler.
Conform Daily Mail, prim ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, a intervenit personal pentru ca Hamilton să primească acest titlu, deși sunt multe voci care consideră că pilotul celor de la Mercedes nu merită neapărat acest lucru.
Hamilton va fi a cincea figură din Formula 1 care va primi această distincție, după Frank Williams în 1999, Stirling Moss în 2000, Jackie Stewart în 2001 și Patrick Head în 2015.
Formula 1
Nico Rosberg, comparație obiectivă între Hamilton și Schumacher: "El e cel mai talentat din istorie"
19/10/2021 LA 13:08
În mod public, Hamilton a fost reticent față de dorința de a primi acest titlu: "Când mă gândesc la a fi cavaler, mă gândesc la oameni ca bunicul meu care au luptat în război. Apoi avem acești medici și asistenți care salvează vieți în acest cel mai greu moment din toate timpurile. Nu mă consider un erou. Nu am salvat pe nimeni."

HAMILTON LE-A RĂSPUNS CRITICILOR

Chiar dacă performanțele atinse de Hamilton sunt aplaudate la unison de majoritatea oamenilor din sport, există și voci care consideră că acestea se datorează calității superioare a mașinii sale, lucru care îi înlesnește misiunea. Printre aceștia s-a numărat și Ronnie O'Sullivan, dar reacția lui Hamilton la adresa contestatarilor nu s-a lăsat așteptată.
"Mi-aș dori să existe mai multe curse complicate, precum cea din Turcia, în condiții dificile. Pentru că astfel aș avea mai multe oportunități de a arăta de ce sunt capabil. Merit respect, a fost o duminică foarte dură în care lucrurile nu au depins de mașină. Știți, există și un alt pilot grozav care conduce aceeași mașină și care, evident, nu obține ceea ce am obținut eu. Aud comentarii interesante de la piloți grozavi, mai ales din trecut. Bineînțeles că ai nevoie de o echipă grozavă și de o mașină grozavă, nimeni nu a câștigat Campionatul Mondial în alt mod", a transmis Hamilton, citat de Marca.
Verifică oferta noastră de Black Friday și asigură-te că nu ratezi niciun moment din transmisiile Eurosport.
Formula 1
Valtteri Bottas, victorie în MP al Turciei. Verstappen trece peste Hamilton în clasamentul general
10/10/2021 LA 14:03
Formula 1
Șefii din Formula 1 au definitivat calendarul finalului de sezon! Premieră absolută în "Marele Circ"
30/09/2021 LA 11:46