Norris, mai bun ca Verstappen și în ultimele antrenamente de la Abu Dhabi! Russell, cel mai rapid

Prima zi a Marelui Premiu al Emiratelor Arabe Unite a fost una perfectă pentru Lando Norris. Britanicul a fost cel mai rapid în ambele sesiuni de antrenamente libere, fiind urmat de fiecare dată de Max Verstappen. Pilotul McLaren l-a devansat pe marele său rival și în a 3-a sesiune de antrenamente libere, dar cel mai bun a fost George Russell. Calificările vor avea loc de la ora 16:00.

Lando Norris și Max Verstappen

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite se apropie de punctul culminant. În această dimineață s-a desfășurat ultima sesiune de antrenamente libere de la Abu Dhabi și timpii înregistrați creează premisele unei lupte memorabile pentru pole-position în calificările care vor începe la ora 16:00.
Cel mai rapid în FP3 a fost George Russell, care a avut un timp cu numai 4 miimi de secundă decât Lando Norris. Britanicul i-a luat din nou fața lui Verstappen, dar diferența a fost mică (1,2 zecimi).
Oscar Piastri, care are și el șanse matematice de a câștiga titlul mondial la Abu Dhabi a avut a 5-a performanță în FP3, mergând mult mai bine decât în FP2, când a fost abia al 11-lea.
Clasamentul final din FP3 demonstrează un echilibru rar, diferența dintre locul 1 și locul 10 fiind de sub o secundă.


Știrea inițială
Un dintre cele mai nebune week-end-uri din istoria Formulei 1 a început astăzi la Abu Dhabi, acolo unde peste două zile se va stabili campionul mondial din acest sezon. Înaintea ultimei curse a anului, Lando Norris, Max Verstappen și Oscar Piastri au șanse matematice la titlul mondial, astfel că se anunță o bătălie fantastică. Britanicul are 12 puncte în plus peste olandez și 16 peste australian, deci orice se poate întâmpla în cursa de duminică.
Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite a început astăzi, cu primele două sesiuni de antrenamente libere. McLaren nu și-a făcut bine calculele pentru finalul de sezon și Oscar Piastri a fost obligat de regulament să privească de pe margine prima sesiune de antrenamente, dar ziua a început promițător pentru echipa britanică. Lando Norris a înregistrat cel mai rapid timp în FP1, dar Max Verstappen a fost cu numai 8 miimi de secundă mai lent.
În a doua sesiune de antrenamente, Norris a mers mult mai bine și a stabilit timpul de referință al zilei: 1:23,083 pe tur. Pilotul care s-a apropiat cât de cât de performanța britanicului a fost tot Verstappen, dar de această dată diferența a fost una vizibilă, de peste 3 zecimi și jumătate.
Așadar, Lando Norris a demonstrat că se simte ca peștele în apă pe circuitul Yas Marina, acolo unde a obținut o victorie superbă anul trecut. Înaintea week-end-ului care va decide titlul mondial, Carlos Sainz declara că circuitul de la Abu Dhabi e unul dintre preferatele lui Norris, iar ceea ce s-a întâmplat azi i-a dat dreptate ibericului de la Williams.
Un rezultat încurajator în FP2 a înregistrat și George Russell, pilotul Mercedes fiind cu doar 16 miimi mai lent decât Verstappen. Marea dezamăgire a fost Oscar Piastri, care nu și-a găsit deloc ritmul și a avut abia al 11-lea timp. Australianul are nevoie de o mică minune pentru a deveni campion mondial, dar în primul rând trebuie să-și crească el nivelul. E de așteptat ca până la a 3-a sesiune de antrenamente să găsească setările ideale la monopost, pentru ca în calificări să aibă o șansă la pole-position. În caz contrar, șansele sale vor scădea considerabil și va fi, aproape sigur, obligat de echipă să se pună în slujba lui Lando Norris în cursa de duminică.

Calculele pentru titlul mondial în Formula 1: luptă în 3 (Norris, Verstappen, Piastri)

În acest moment, Lando Norris ocupă prima poziție în clasament, cu 408 puncte, fiind urmat de Max Verstappen, cu 396, respectiv de Oscar Piastri, cu 392. Calculele principale sunt destul de simple înaintea Grand Prix-ului de la Abu Dhabi, ele fiind următoarele.
Cum devine Lando Norris campion:
  • Termină pe podium.
  • Termină pe locul 4 sau pe locul 5 & Verstappen nu câștigă cursa.
  • Termină pe locul 6 & Verstappen și Piastri nu câștigă cursa.
  • Termină mai jos de locul 6 - sunt mai multe scenarii.
Cum devine Max Verstappen campion:
  • Câștigă cursa & Norris termină mai jos de locul 3.
  • Termină pe locul 2 & Norris încheie cursa mai jos de locul 7 & Piastri nu câștigă cursa.
  • Termină pe locul 3 & Norris încheie cursa mai jos de locul 8 & Piastri nu câștigă cursa.
Cum devine Oscar Piastri campion:
  • Câștigă cursa & Norris încheie mai jos de locul 5.
  • Termină pe locul 2 & Norris încheie mai jos de locul 9 & Verstappen termină mai jos de locul 3.
Programul Marelui Premiu de la Abu Dhabi
Sâmbătă
  • Ora 12:30 - A treia sesiune de antrenamente libere
  • Ora 16:00 - Calificări
Duminică
  • Ora 15:00 - Cursa

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo