Carlos Sainz, anunț îngrijorător înainte de Marele Premiu de la Baku: "Nu-mi pot mișca gâtul"
Publicat 13/09/2024 la 20:46 GMT+3
Carlos Sainz a înregistrat al 4-lea timp în a 2-a sesiune de antrenamente libere de la Baku, dar la final a anunțat că se simte foarte rău din punct de vedere fizic, având momente în care efectiv nu-și poate mișca gâtul. Ibericul de la Ferrari a subliniat și că circuitul s-a prezentat în condiții foarte proaste.
Carlos Sainz cammina deluso in pit lane nel GP Olanda
Credit imagine: Getty Images
Marele Premiu al Azerbaidjanului nu a început tocmai bine pentru Carlos Sainz. Monopostul Ferrari s-a comportat bine pe circuitul stradal de la Baku în primele două sesiuni de antrenamente, deoarece Charles Leclerc a înregistrat cel mai bun timp în FP2, iar Sainz a fost al 4-lea.
Totuși, ibericul are motive de îngrijorare pentru restul week-end-ului, deoarece nu se simte deloc bine din punct de vedere fizic. La finalul celei de-a doua sesiuni de antrenamente, pilotul Ferrari a dezvăluit că are o problemă serioasă la gât și uneori nu și-l poate mișca deloc, ceea ce în regim de calificări sau cursă ar fi crunt.
Carlos Sainz are probleme serioase de sănătate, înaintea Marelui Premiu al Azerbaidjanului
În același timp, Sainz s-a plâns și de condițiile de pe circuitul stradal din capitala Azerbaidjanului, care au fost foarte vitrege, dovadă că timpii înregistrați au fost mult mai lenți decât în 2023.
"Am avut câteva ieșiri în afara pistei, dar toată lumea a făcut-o, pista a fost foarte dificilă, foarte murdară și alunecoasă. Am fost cinci secunde mai lent decât anul trecut, din cauza prafului și a lipsei de aderență de acolo, asta arată deja cât de mult suferim cu toții, deși am reușit să respectăm planul de lucru și ne-am îmbunătățit în a doua sesiune de antrenament. Nu mă simt sută la sută pentru că abia îmi pot mișca gâtul, am dormit destul de prost, m-am trezit cu gâtul răsucit și nu știu de ce nu-mi pot mișca capul.
Nimeni nu a făcut tururi întregi, dar în Q1 și Q2 vom vedea unde sunt toți. Sperăm să avem un ritm bun alături de Red Bull, Mercedes și McLaren, deși va fi o chestiune de a pregăti bine turul și de a fi la momentul potrivit la locul potrivit înaintea steagurilor galbene și așa mai departe. Va fi strâns și vom fi cu toții foarte aproape", a spus Sainz, citat de as.com.
Carlos Sainz a câștigat o etapă în acest sezon, la Marele Premiu al Australiei. Pilotul care va pleca de la Ferrari la finalul anului e pe locul 5 în ierarhia piloților, unde lider detașat e Max Verstappen. Olandezul are un avans de 62 de puncte față de Lando Norris, dar câștigarea celui de-al 4-lea titlu mondial consecutiv nu e deloc sigură, pentru că britanicul are un monopost mult mai solid în acest moment și are timp suficient să recupereze ecartul.
Sâmbătă dimineața va avea loc a 3-a sesiune de antrenamente libere de la Baku (ora 11:30), dar și calificările (ora 15:00), urmând ca duminică să se dispute cursa (ora 14:00).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo