Eurosport
Eșec total pentru Ferrari în Brazilia, după ce Vettel și Leclerc s-au ciocnit. "Nu are deloc sens!"
De
Publicat 18/11/2019 la 10:56 GMT+2
Max Verstappen a câștigat penultima cursă a sezonului din Formula 1, la Grand Prix-ul Braziliei. De-a lungul cursei, au avut loc mai multe incidente în urma cărora patru piloți au abandonat. Printre ghinioniști s-au numărat și cei doi piloți de la Ferrari, care s-au ciocnit în finalul cursei.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Plecat din pole-position în cursa de la Sao Paulo, Verstappen s-a menținut primul până în turul 55, moment în care a fost depășit de campionul mondial Lewis Hamilton. Olandezul de 22 de ani a recuperat rapid diferența, iar după numai 5 tururi l-a devansat fabulos pe britanic, într-un viraj. Verstappen a fost apoi de neoprit și a câștigat a treia sa cursă din acest an, performanță care îl urcă pe locul trei în clasamentul general al piloților.
Vettel: "Nu are sens! Charles avea o trasă mai bună"
Cursa de pe circuitul sud-american a fost dezastruoasă pentru Ferrari. Cei doi piloți de la "Scuderia", Vettel și Leclerc, s-au ciocnit în turul 66, după ce pilotul neamț a vrut să-l devanseze pe mai tânărul său coleg. În urma incidentului, amândoi au abandonat și au ratat șansa să urce pe podiumul ierarhiei mondiale, cu o etapă înainte de finalul sezonului.
Sunt foarte dezamăgit pentu ce s-a întâmplat la final. Reușisem o cursă minunată până în acel moment, dar acum voi rămâne cu acea amintire neplăcută. Am încercat să-i las spațiu lui Sebastian, dar nu ne-am înțeles. Am crezut că se va duce spre interior, dar s-a întâmplat exact opusul, a răspuns Leclerc după cursă. Colegul său a replicat nervos: Nu are sens. Nu aveam prea mult spațiu la dreapta, iar el a avut evident o trasă mai bună.
Gasly a obținut primul său podium din carieră
Podiumul a fost completat de Pierre Gasly (23 ani) și Carlos Sainz (25 ani), care au profitat de penalizarea lui Hamilton. Britanicul l-a acroșat pe Alexander Albion în ultimul tur, în virajul 11. Gasly a profitat de situație și s-a clasat pe locul al doilea, bifând o premieră în carieră: prima sa cursă încheiată pe podium. A fost cea mai bună performanță reușită de un pilot Scuderia Toro Rosso din 2008, de când Vettel reușea să câștige cursa de la Monza.
Hamilton: "A fost numai vina mea"
La finalul cursei din Brazilia, Hamilton a fost depunctat și a căzut până pe locul 7, lăsându-i locul pe podium mult mai tânărului Carlos Sainz, pilotul celor de la McLaren.
De șase ori campion mondial în Formula 1, Lewis și-a cerut scuze în fața lui Albion pentru incidentul din finalul cursei:
Nici Valtteri Bottas n-a încheiat cu bine cursa din Sao Paulo. Pilotul Mercedes a abandonat după 53 de tururi, din cauza unor probleme la motor. A mai rămas o singură etapă din acest sezon, cea din Emiratele Arabe Unite. Lupta pentru locul al treilea continuă, cu Verstappen și Leclerc în prim-plan:
Clasamentul general al piloților (TOP 5):
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo