Coșmar fără sfârșit pentru Perez. Pilotul Red Bull, penalizat pentru MP al Spaniei după abandonul din Canada
Publicat 10/06/2024 la 11:31 GMT+3
Sergio Perez a fost nevoit să abandoneze o nouă cursă, după ce nu a putut încheia Marele Premiu al Canadei din cauza unor probleme la monopostul său. Veștile proaste "s-au ținut scai" de mexican, care la scurt timp după incidentul de pe circuitul Gilles-Villeneuve a aflat că va fi penalizat cu trei poziții la Grand Prix-ul Spaniei de peste două săptămâni.
Sergio Perez Red Bull Formula 1
Credit imagine: Getty Images
Seara de duminică a fost marcată în sportul cu motor de cursa aferentă Marelui Premiu al Canadei, unde Max Verstappen a avut o prestație foarte bună și a câștigat. Nu același lucru se poate spune însă și despre colegul său, Sergio Perez, care a fost nevoit să abandoneze cu 17 tururi înainte de final din cauza unor probleme la aripa spate a monopostului său.
Mexicanul a fost unul dintre cei cinci piloți care nu au putut încheia cursa de pe Gilles-Villeneuve, însă pilotul Red Bull s-a diferențiat după finalul evenimentului printr-o altă veste proastă trecută în numele său. După o analiză facută de stewarzii cursei din America de Nord, "Checo" a fost penalizat cu trei poziții în vederea următoarei curse din acest sezon, cea de la Barcelona, potrivit Formula1.com.
Motivul? Ținând cont că mașina sa era avariată după ce a ieșit din decor, Perez ar fi trebuit să aștepte intrarea unui safety car pe pistă, care să permită evacuarea monopostului său în siguranță. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar mexicanul s-a întors de unul singur la boxe, iar mașina sa a lăsat pe jos bucăți din fibră de carbon pe circuit.
Citește și:
- UN PILOT DIN FORMULA 1 TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ, DUPĂ ANUNȚAREA NOULUI REGULAMENT: "UNDE NE OPRIM?"
- CARLOS SAINZ, ÎNTREBAT DESPRE ULTIMELE ZVONURI PRIVIND VIITOAREA SA ECHIPĂ ÎN FORMULA 1: "ÎMI VINE SĂ RÂD"
red bull a fost și ea penalizată după incidentul lui perez
Echipa din Milton Keynes a fost la rândul ei taxată pentru ce i s-a întâmplat mexicanului, ținând cont că acesta a fost sfătuit chiar de colegii săi din garaj să nu aștepte și să aducă mașina înapoi la boxe de unul singur.
Red Bull și-a dorit ca safety car-ul să nu mai apară pe pistă, deoarece acest lucru ar fi fost echivalent cu o bătălie în ultimele tururi pentru victorie în care era implicat și Max Verstappen, care la momentul incidentului avea un avans liniștitor. Echipa austriacă a primit o amendă de 25.000 de euro în urma celor întâmplate.
Aventura din Formula 1 continuă cu Marele Premiu al Spaniei, care va avea loc în weekend-ul 21-23 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo