Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lewis Hamilton cere sancțiuni, dacă se dovedește că Red Bull a depășit bugetul: "Trebuie să existe transparență"

Alex Masgras

Publicat 06/10/2022 la 13:43 GMT+3

Lewis Hamilton consideră că integritatea Formulei 1 va fi pusă sub semnul întrebării, dacă nu se vor lua măsuri împotriva echipelor care au depășit bugetul în sezonul 2021. Cei de la Red Bull sunt acuzați că au depășit cu mult bugetul de 114 milioane de lire sterline.

Lewis Hamilton

Credit imagine: Getty Images

Lewis Hamilton vrea ca FIA să ia măsuri împotriva echipelor care au depășit bugetul de 114 milioane de lire sterline în 2021. Septuplul campion mondial consideră că integritatea Formula 1 va fi pusă sub semnul întrebării dacă nu vor exista consecințe, în cazul în care se va demonstra că Red Bull a depășit bugetul de 114 milioane de lire sterline alocat sezonului trecut.
Max Verstappen, campionul mondial din 2021, nu își va pierde titlul, iar decizia legată de Red Bull se lasă așteptată. Aceasta trebuia să vină miercuri, dar FIA a anunțat că decizia a fost amânată pentru ziua de luni.
"Cred că trebuie să existe transparență pentru fani, pentru integritatea acestui sport. Sunt multe discuții, nimeni nu știe cu adevărat. Au existat diferite numere și s-au spus diferite lucruri. Eu așteptam rezultate, la fel ca voi, încă de ieri.
Îmi place să cred că această întârziere este cauzată de faptul că este o problemă serioasă și am încredere în Mohamed bin Sulayem că ia în serios această problemă și va face lucrul potrivit pentru acest sport. Eu așa sper.
Cred că ar fi un lucru rău pentru Formula 1 dacă nu se vor lua măsuri, în cazul în care regulile au fost încălcate", a spus Lewis Hamilton înaintea Marelui Premiu al Japoniei.
Max Verstappen nu a vrut să discute pe tema acestui subiect, atunci când a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu posibila depășire a bugetului de către cei de la Red Bull:
"Sincer să fiu, nu mă gândesc la astfel de lucruri. Este treaba echipelor și a celor de la FIA. Eu trebuie să mă concentrez pe pilotat. Nu sunt prea multe lucruri de spus. Bănuiesc că vom afla mai multe luni", a spus și Verstappen.
Citește și:

RED BULL AR FI DEPĂȘIT BUGETUL, ÎN 2021, CU O SUMĂ INFIMĂ! VERSTAPPEN RĂMÂNE CAMPION MONDIAL

Week-end-ul trecut a avut loc Marele Premiu al statului Singarpore, dar acțiunea de pe circuit a trecut în plan secund, după ce au apărut zvonuri că cei de la Red Bull riscă să fie sancționați aspru de FIA pentru că ar fi depășit bugetul de 145 de milioane de $ în sezonul trecut.
Concret, austriecii ar fi cheltuit cu peste 10 milioane de $ mai mult decât le era permis, iar acest lucru s-ar fi putut solda chiar cu o penalizare de puncte. Unele publicații internaționale au insinuat chiar că Max Verstappen ar putea fi deposedat de titlul mondial cucerit în 2021, iar Mercedes și Ferrari au avut reacții dure, punând presiune pe FIA pentru a lua cele mai radicale decizii dacă se va dovedi că Red Bull a încălcat regulamentul.
Conform Daily Mail, Red Bull a depășit bugetul de cheltuieli în sezonul trecut, dar nu cu peste 10 milioane de $, ci cu o sumă mult mai mică, maxim 1,5 milioane de $. Astfel, echipa austriacă riscă sancțiuni minime, mai ales că regulamentul privind limita bugetară a fost introdus abia în 2021 și există încă multe lucruri de pus la punct.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo