Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Max Verstappen, atitudine incredibilă după titlul cucerit de Red Bull! "Adorm. Aici nu pot spune tot ce vreau"

Dani Morar

Actualizat 24/09/2023 la 20:07 GMT+3

Max Verstappen a câștigat cursa de la Suzuka, iar Red Bull și-a asigurat al 6-lea titlu mondial la constructori. Imediat după întrecere, campionul mondial a trebuit să participe la un podcast, lucru ce l-a enervat și l-a determinat să îi critice pe cei care au venit cu această idee.

Verstappen: “Ricorderemo per anni questi risultati con la Red Bull”

Credit imagine: Eurosport

Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Japoniei, urmat de cei doi piloți de la McLaren, Lando Norris și Oscar Piastri. Red Bull a cucerit astfel titlul la constructori pentru a 6-a oară și îl va cuceri și pe cel de la piloți, prin Perez sau Verstappen.
Olandezul mai are nevoie doar de 3 puncte în ultimele curse din acest sezon, iar triumful ar putea veni chiar în cursa de sprint din Qatar (6-8 octombrie).
Cei 3 piloți care au terminat pe podium la Suzuka au fost nevoiți să participe la un podcast organizat de oficialii Formulei 1, lucru ce l-a deranjat pe Verstappen. Acesta nu s-a ferit să spună că nu e o idee bună organizarea unei astfel de emisiuni, mai ales după oboseala acumulată de-a lungul cursei.
Dialogul dintre Verstappen și moderator:
"Moderator: Aș vrea să te întreb despre podcast. Apari aici după fiecare cursă. Cum ți se par aceste momente când voi 3 de pe podium vă întâlniți aici. Este o șansă să discutați despre ce s-a întâmplat. Cum te simți în aceste momente? Nu îți plac podcasturile?
Verstappen: Da, nici măcar nu știu cine a venit cu ideea pentru că mie nu îmi plac podcasturile. Mă fac să adorm. Nu știu, poate putea face ceva diferit. Ceva mai distratciv.
Piastri: Nu știu, mie îmi place să fiu invitat.
Verstappen: Poți fi invitat la orice. Da, e drăguț să vedem imagini din cursă și să discutăm pe baza lor. Când camerele sunt pornite nu poți spune tot ce vrei."
Citește și:

Max Verstappen poate deveni campion mondial în Qatar

Victoria lui Verstappen din Japonia a făcut ca olandezul să ajungă la 400 de puncte în clasamentul piloților, în timp ce Sergio Perez, ocupantul locului 2 are 223 de puncte.
Între cei doi e o diferență de 177 de puncte, cu 180 rămase în joc, ceeea ce înseamnă că Red Bull are asigurat și ttilul la piloți, dacă mai exista vreun dubiu.
Astfel, cu o victorie în cursa de sprint din Qatar, Verstappen poate deveni campion mondial. Pentru ca el să mai piardă trofeul ar trebui să termine toate întrecerile în afara punctelor, iar coechipierul de la Red Bull să le câștige pe toate, ceea ce e aproape imposibil.
Astfel, în proporție de 99%, Max Verstappen va fi încoronat ca și campion mondial în weekendul din Qatar (6-8 octombrie).
Clasamentele Campionatului Mondial de Formula 1:
Piloţi
1. Max Verstappen (Olanda) 400 puncte
2. Sergio Pérez (Mexic) 223
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 190
4. Fernando Alonso (Spania) 174
5. Carlos Sainz Jr (Spania) 150
....
Constructori
1. Red Bull 623 puncte
2. Mercedes 305
3. Ferrari 285
4. Aston Martin 221
5. McLaren 172
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol