Lando Norris, dominant în prima sesiune antrenamente libere de la Marele Premiu al Spaniei

Britanicul Lando Norris (McLaren) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu al Spaniei de la Barcelona, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, transmite presa internațională.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Lando Norris, care a câștigat weekendul trecut Marele Premiu al Principatului Monaco, a fost urmat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, de cele două Ferrari, ale britanicului Lewis Hamilton și monegascului Charles Leclerc, și de celălalt pilot McLaren, australianul Oscar Piastri.
Cei doi piloți Mercedes, britanicul George Russell și italianul Kimi Antonelli, au avut doar al 11-lea, respectiv al 18-lea timp.
La sesiune au luat parte doi tineri piloți care au câștigat experiență, francezul Victor Martins înlocuindu-l pe Alex Albon la Williams și japonezul Ryo Hirakawa pe Esteban Ocon la Haas.
A doua sesiune de antrenamente libere este programată tot vineri, de la 18:00 (ora României).
În clasamentul Campionatului Mondial al piloților, lider este Oscar Piastri cu 161 de puncte, urmat de Lando Norris 158 de puncte, Max Verstappen 136 de puncte etc.
În clasamentul constructorilor, lider este McLaren-Mercedes cu 319 puncte, urmată de Mercedes 147 de puncte, Red Bull 143 de puncte, Ferrari 142 de puncte etc.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo