Noua grilă de start după penalizările de la Hungaroring! FIA, pedepse drastice pentru Hamilton și Antonelli și modificări mari în top 10
Lewis Hamilton și Kimi Antonelli au primit penalizări drastice după calificările de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Ungariei. Pilotul Ferrari a fost retrogradat cu 3 poziții pe grila de start, iar liderul clasamentului la zi al Formulei 1 a primit o pedeapsă similară, ambii pierzând poziții importante înaintea cursei de duminică, de la ora 16:00.
Lewis Hamilton & Kimi Antonelli
Credit imagine: Getty Images
Lando Norris a obținut al 17-lea său pole position și va pleca de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică, de la ora 16:00, din cadrul Marelui Premiu al Ungariei. Pilotul McLaren, care a spus că e surprins de rezultatul obținut, ar fi trebuit să fie urmat de cei doi adversari de la Ferrari, însă doar unul va mai fi în spatele său.
Lewis Hamilton a fost sancționat cu o penalizare de trei poziții pe grila de start pentru Marele Premiu al Ungariei, după ce l-a încurcat pe Oscar Piastri în timpul calificărilor, notează site-ul oficial al Formulei 1. Pilotul britanic obținuse inițial locul 2 în sesiunea de calificări.
În momentul în care piloții din top 10 se pregăteau pentru ultimele tururi rapide, Ferrari părea să se afle într-o luptă directă cu McLaren-ul lui Lando Norris pentru pole position, iar Hamilton a fost cel care a ocupat provizoriu prima poziție.
Ulterior, Norris a reușit să stabilească timpul necesar pentru a se califica pe primul loc, primul său pole position din acest sezon. Hamilton a coborât astfel pe poziția a doua, iar apoi s-a aflat că britanicul urma să fie investigat după încheierea calificărilor.
Incidentul a avut loc în momentul în care Piastri încerca să-și îmbunătățească timpul în ultimul tur rapid, lucru de care Hamilton nu era conștient. Pilotul Ferrari l-a blocat pe australian în virajul 1, obligându-l să iasă în afara limitelor pistei, să abandoneze turul și să se mulțumească inițial cu locul 5.
Ulterior, s-a confirmat că Hamilton va primi o penalizare de trei poziții, ceea ce l-a retrogradat pe locul 5 pe grila de start. În urma sancțiunii, Charles Leclerc, Kimi Antonelli și Oscar Piastri au urcat câte o poziție.
Decizia comisarilor a fost luată după analizarea imaginilor video, a datelor de telemetrie, a comunicațiilor radio și a imaginilor din monopost. Aceștia au stabilit că Hamilton circula cu o viteză semnificativ redusă pe trasa ideală în apropierea virajului 1, în timp ce Piastri se afla într-un tur rapid.
Kimi Antonelli, penalizat și el cu 3 poziții pe grila de start, imediat după sancțiunea primită de Lewis Hamilton
Liderul clasamentului mondial de Formula 1, Kimi Antonelli, a primit și el o penalizare de trei poziții pe grila de start pentru Marele Premiu al Ungariei, după ce a încălcat regulamentul în timpul calificărilor de sâmbătă, scrie site-ul Formulei 1.
În urma investigației desfășurate după sesiune, s-a stabilit că Antonelli nu a redus suficient viteza în momentul în care au fost afișate steagurile galbene, după ce Max Verstappen, pilotul Red Bull, s-a răsucit în Q3.
Antonelli încheiase calificările cu al patrulea cel mai rapid timp și urma să urce provizoriu o poziție pe grilă după penalizarea de trei locuri primită de Lewis Hamilton.
În urma sancțiunii, însă, italianul va coborî până pe poziția a șaptea pentru cursa de duminică, ceea ce îi complică misiunea în încercarea de a-și mări avantajul în clasamentul piloților.
După analizarea tuturor probelor disponibile, comisarii au explicat că Antonelli a susținut că a ridicat piciorul de pe accelerație mai devreme decât în turul rapid anterior imediat ce a observat steagul galben și panoul luminos.
Totuși, reducerea vitezei a fost menținută pentru o perioadă foarte scurtă. De fapt, în momentul în care a trecut prin zona incidentului în care a fost implicat Verstappen, monopostul lui Antonelli avea o viteză ușor mai mare decât în turul rapid anterior.
Timpul înregistrat în mini-sector a fost cu doar 0,03 secunde mai slab decât cel mai bun al său în acea zonă. Reprezentanții FIA au remarcat că reducerea vitezei în mini-sector a fost de sub 1%.
Comisarii au considerat că incidentul diferă de alte situații în care nu au fost aplicate sancțiuni, deoarece, spre deosebire de acele cazuri, nu a existat o diferență semnificativă de viteză în mini-sector față de cel mai rapid tur anterior al pilotului, în condiții similare.
Conform ghidului de sancțiuni, abaterea ar fi putut atrage o penalizare de cinci poziții pe grilă. Totuși, comisarii au ținut cont de faptul că Antonelli a redus viteza, chiar dacă, în opinia lor, măsura a fost insuficientă și nu a fost menținută pentru o perioadă suficient de lungă.
Noua grilă de start pentru cursa de la Hungaroring:
- 1. Lando Norris
- 2. Charles Leclerc
- 3. Oscar Piastri
- 4. Max Verstappen
- 5. Lewis Hamilton
- 6. George Russell
- 7. Kimi Antonelli
- 8. Isack Hadjar
- 9. Lindblad
- 10. Hulkenberg
- 11. Lawson
- 12. Gasly
- 13. Colapinto
- 14. Bortoleto
- 15. Ocon
- 16. Alonso
- 17. Bearman
- 18. Sainz
- 19. Albon
- 20. Stroll
- 21. Bottas
- 22. Perez
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/gsd-image-store.sports.gracenote.com/8F42F8C840F207ADDF83E3C1BFB9B8B15124140024738066.png)
Formule 1Calificare
1
L. NorrisFinalizat
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)