Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Michael Schumacher va fi supus unui nou tratament cu celule stem în viitorul apropiat

Cosmin Cioboata

Publicat 10/06/2020 la 18:54 GMT+3

Michael Schumacher va fi supus unui nou tratament cu celule stem în viitorul apropiat, anunță publicația italiană Contro Copertina.

Michael Schumacher va fi supus unui nou tratament cu celule stem în viitorul apropiat, anunță publicația italiană Contro Copertina

Credit imagine: Getty Images

Fostul pilot de la Ferrari și Mercedes a suferit un traumatism cerebral sever în timp ce schia în Alpi pe 29 decembrie 2013 și nu a fost văzut în public de atunci. El s-a lovit cu capul de o stâncă și a fost plasat într-o comă indusă timp de șase luni. De atunci, Schumacher se află sub tratament la casa familiei sale din Geneva.
Corinna, soția campionului mondial din Formula 1, a controlat în permanenţă fluxul de informaţii care ajunge în presă şi a permis doar câtorva persoane să îl viziteze pe Michael. În ultimii 7 ani, ea a vorbit foarte rar despre starea lui de sănătate, spunând că "lucrurile mari încep cu pași mici".
Sursa citată susține că Philippe Menasché, cardiologul care l-a supus în trecut pe Schumacher unui tratament cu celule stem, se pregătește acum pentru o nouă intervenție.
"Scopul principal este reprezentat de regenerarea celulelor sistemului său nervos", a explicat Menasché.
Nicola Acciari, un neurochirurg de la Spitalul Bellaria (Bologna), a dezvăluit că Schumacher suferă de atrofie musculară și osteoporoză, afecțiuni generate de timpul îndelungat petrecut fără mișcare: "Știința a progresat enorm în ultimii 20 de ani, din perspectiva tratamentelor cu celule stem. Cu toate acestea, încă știm prea puține lucruri despre creierul uman. Nu putem fi siguri de rezultatele tratamentului respectiv."

Schumacher, supus unui tratament cu celule stem

În capitala Franţei, la spitalul celebrului Georges Pompidou, se presupune că fostul pilot a primit un tratament de ultimă generaţie cu celule stem. De altfel, informaţia a fost prezentată ca ipoteză încă din octombrie 2019, de Le Parisien. Între timp, Mundo Deportivo a aflat că Schumacher a mai fost dus de cel puţin două ori la spitalul din Hexagon, ipoteze care alimentează şi acreditează ipoteza unui tratament specific care nu poate fi urmat la domiciliu.
Felipe Massa, fostul coechipier al lui Michael Schumacher de la Ferrari, a dezvăluit că are informaţii clare despre starea de sănătate a germanului, doar că, din respect pentru familia sa, nu le poate face publice. Totuşi, brazilianul a lăsat de înţeles că progresul fostului multiplu campion mondial e unul extrem de lent.
"Știu cum se simte Michael, am informații. Relația mea cu el a fost întotdeauna foarte strânsă. Cu soția sa, Corinna, mai puțin, pentru că ea nu mai obişnuia să vină la curse de foarte mult timp. Ce pot să vă spune e că el nu se află într-o situaţie foarte bună, aşa că trebuie să respectăm dorinţa familiei de a fi discreţi. Lor nu le place să dezvăluie vreo informație, aşa că cine sunt eu să o fac?", a spus brazilianul pentru Fox Sports.
picture

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo