Mircea Lucescu, anunț liniștitor de pe patul de spital: "Mi-am revenit"! Selecționerul rămâne internat
Publicat 29/03/2026 la 13:44 GMT+3
Mircea Lucescu a fost internat astăzi de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice pe care o susținea în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia. Din fericire, medicii au intervenit la timp și starea selecționerului s-a stabilizat, iar în urmă cu puțin timp acesta a transmis că și-a revenit. Totuși, el va rămâne internat, așa că probabil nu va merge în Slovacia.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
Mircea Lucescu a trecut printr-un moment foarte dificil în această dimineață. Selecționerul susținea o ședință tehnică cu jucătorii naționalei în cantonamentul de la Mogoșoaia când dintr-o dată i s-a făcut rău și toată lumea s-a panicat. Medicii lotului național i-au acordat primul ajutor, iar apoi cineva a sunat la 112 și două echipaje SMURD au ajuns repede la fața locului.
Starea lui "Il Luce" a fost stabilizată imediat, dar acesta a fost transportat de urgență cu ambulanța la Spitalul Universitar din București pentru investigații suplimentare. Selecționerul și-ar fi revenit încă din ambulanță, iar după ce a ajuns la centrul medical doctorii i-au spus că nu a suferit nimic grav, iar starea de rău s-a datorat exclusiv oboselii și stresului acumulate în ultima vreme.
Mircea Lucescu a transmis, de pe patul de spital, că și-a revenit complet, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul naționalei
Mircea Lucescu a oferit deja o primă reacție de pe patul de spital, transmițând că se simte bine și și-a revenit complet. Totuși, marele antrenor va rămâne internat, pentru a-i făcute toate analizele, a primi tratament și a fi monitorizat.
"Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să mai fiu supus unor investigații, așa că mai rămân în spital", a spus Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.
În acest context, e aproape sigur că Mircea Lucescu nu va mai călători cu echipa națională în Slovacia, unde tricolorii vor susține marți un meci amical. Acea partidă ar fi trebuit să fie ultima din cariera lui "Il Luce", dar cu siguranță e mai bine ca acesta să stea departe de fotbal în această perioadă, mai ales că meciul nu are nicio miză.
Problemele de sănătate ale lui Mircea Lucescu nu sunt ceva nou. Selecționerul a fost în stare critică și la începutul anului, stând internat mai multe zile într-un spital din București. La un moment dat s-a vehiculat că ar avea o problemă foarte gravă, iar selecționerul a fost și în Belgia pentru investigații suplimentare. Totuși, starea lui s-a mai îmbunătățit și a putut să pregătească meciul dintre Turcia și România, din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial.
Mai multe publicații din România au scris că Lucescu ar fi vrut să-și dea demisia înainte de baraj, temându-se că nu poate să-și exercite meseria la capacitate maximă, dar șefii FRF au insistat ca el să fie pe bancă la Istanbul, iar "Il Luce" a făcut un efort și și-a dus misiunea până la capăt. De altfel, Lucescu a confirmat că a vrut să plece înainte de baraj, în cadrul unui interviu acordat pentru The Guardian.
"Când medicii mi-au spus că pot continua să antrenez, m-am concentrat pe ceea ce trebuia să fac pentru România. Am vorbit cu Federația și mi-au spus că nu pot găsi o soluție pentru această situație. Nu sunt în cea mai bună formă, așa că m-aș fi retras dacă ar fi existat o altă opțiune disponibilă", spunea marele antrenor cu câteva zile înaintea barajului cu Turcia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo