Eurosport
NEWS ALERT. Scene teribile în Formula 1! Grosjean a ieșit în decor, apoi monopostul a explodat
De
Publicat 29/11/2020 la 15:25 GMT+2
Emoții uriașe în Marele Premiu al Bahrainului!
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
În primul tur al cursei, Romain Grosjean a fost acroșat de Daniil Kvyat, după ce a intrat în fața lui. Francezul a ieșit în decor, s-a ciocnit în bariera metalică de pe margine, apoi monopostul său a fost cuprins de flăcări.
Scene îngrozitoare în Formula 1! Mașina lui Grosjean a explodat
Grosjean a ieșit din mașină, după ce aceasta s-a rupt în două. Cursa a fost întreruptă.
Pilotul celor de la Haas a vrut să schimbe traiectoria spre partea dreaptă a pistei, iar în acel moment a fost atins în spate de Kvyat. Grosjean a reușit să iasă foarte repede din mașină, în 15-20 de secunde, și să să sară bariera metalică, exact înainte ca incendiul să ia amploare.
Combinozonul francezului a fost cuprins de flăcări, dar pompierii au reușit să stingă flăcările cu un extinctor. Totuși, Grosjean s-a ars la mâna dreaptă în momentul în care a sărit din mașină.
Grosjean a fost preluat imediat de echipa medicală.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo