Niki Lauda, campionul maestru în arta supravieţuirii

Andreas Nikolaus Lauda s-a născut în cartierul vienez Pötzleinsdorf pe 22 februarie 1949 într-o familie înstărită din Viena, familie care s-a opus dorinţei sale de a intra în lumea curselor de maşini. Bunicul său, Hans Lauda, membru în Consiliul de Supraveghere al "Erste Bank" Austria i-a sabotat primul contract de sponsorizare. „Un Lauda ar trebui să se afle pe paginile economice ale ziarului, nu pe paginile de sport”, obișnuia să spună bunicul său. În ciuda opoziţiei vehemente din partea familiei el şi-a urmărit pasiunea şi a început cursele cu un Mini în 1968, trecând la Formula Vee și la Formula Trei după aceea, aşa cum se obişnuia în aceea perioadă în Europa Centrală. În 1971 a reuşit să obţină un împrumut de peste 30,000 de lire sterline, garantând cu o poliţa de asigurare de viaţă, pentru a-și cumpăra locul în echipa de Formula doi, March Engineering. Părinţii lui nu au văzut deloc cu ochi buni acest lucru, însă el și-a urmărit visul, chiar dacă asta a însemnat să se înstrăineze de familie. Chiar dacă el s-a alăturat echipei March ca pilot de Formula doi, el a fost promovat din primul lui sezon în Formula 1, iar în anul 1972 a participat la 12 curse în Formula 1. După un sezon dezastruos al echipei sale , Lauda a luat un alt împrumut bancar pentru a a avea un loc asigurat în echipa British Racing Motors în sezonul 1973. Chiar dacă s-a remarcat rapid prin calităţile sale de pilot, Niki a avut un sezon slab din cauza monopostului clar inferior faţă de cele ale competitorilor săi.

Colegul său, Clay Regazzoni, a părăsit BRM pentru a ocupa scaunul de pilot de la Ferrari, moment în care, la insistențele sale, Enzo Ferrari, patronul echipei căluțului cabrat, i-a propus și lui Lauda să li se alăture. Acesta a acceptat imediat, iar cu salariul pe care l-a primit a reușit să-și achite toate datoriile pe care le mai avea. Acest pilot tânăr, talentat şi ambiţios din Viena i-a redat Scuderiei încrederea în sine. Că era de neoprit a demonstrat-o episodul din 1973, la Zandvoort, când britanicul Roger Williamson a avut un accident , monopostul lui a luat foc. Ceilalţi participanţi, inclusiv Lauda, şi-au continuat cursa fără să-l ajute. Lauda a declarat că nu şi-a dat seama de gravitatea situaţiei şi provocat de un reporter a declarat că este " pilot de curse nu pompier".

Ghinionul parea să-l urmărească însă și la Ferrari, 1973 fiind un an dezastruos pentru echipă. Aceasta se reface din temelii sub conducerea lui Luca di Montezemolo, iar la începutul sezonului din 1974, Niki reușește să-și consolideze poziția de pilot după ce urcă pe locul doi în prima cursă de pe circuitul din Argentina şi obține un nesperat loc patru în clasamentul piloților.

Sezonul 1975 din Formula 1 a început timid pentru Lauda, poziția a cincea fiind cea mai bună pe care a atins-o în primele patru curse.După aceea, a reușit să câștige însă patru din cinci trasee și Împreună cu Luca di Montezemolo şi constructorul Mauro Forghieri, Lauda a readus pe podium echipa Ferrari și a terminat anul, pentru prima oară, pe locul întâi în topul piloților. O realizare incredibilă şi pentru echipa Ferrari care nu mai câştigase un trofeu de 11 ani. Tot atunci, Lauda reușește să-și atingă primul record mondial, reușind un timp de mai puțin de șapte minute pe un tur de pistă la Nürburgring. Austriacul era cunoscut pentru că dădea trofee pe care le câștiga garajului său local, în schimbul spălării și întreţinerii mașinii sale.

La jumătatea sezonului 1976, Lauda avea deja de două ori mai multe puncte decât competitorii săi direcți, Jody Scheckter și James Hunt, iar un al doilea titlu de campion mondial se întrevedea fără probleme. Cu o săptămână înainte de cursa de la Nürburgring, deși deţinea recordul mondial de cel mai bun timp pe această pistă, Lauda a încercat să boicoteze Marele Premiu din Germania, pe motive de siguranță.El a semnalat lipsa de resurse a organizatorilor pentru a gestiona în mod corespunzător un astfel de circuit uriaș, inclusiv lipsa mașinilor de pompieri, a echipamentelor de incendiu și de siguranță și a vehiculelor de siguranță. Formula 1 a fost destul de periculoasă la acea vreme (trei dintre șoferi în acea zi vor muri mai târziu în incidente de Formula 1: Tom Pryce în 1977; Ronnie Peterson în 1978 și Patrick Depailler în 1980). Cei mai mulți piloți au votat însă împotrivă, așa că evenimentul a avut loc.

În timpul Marelui Premiul al Germaniei din 1976, desfășurat pe circuitul de la Nurburgring, mașina condusă de Lauda a lovit terasamentul, din cauza unor probleme la suspensie, și s-a răsturnat pe circuit în fața bolidului condus de Brett Lunger. Aproape 200 de litri de carburant se scurg rapid din rezervor iar austriacul rămâne blocat în maşină cuprinsă de flăcări. Primii care au ajuns la locul accidentului au fost piloții Arturo Merzario, Guy Edwards și Harald Ertl, care au reușit să-l scoată din automobil. Niki Lauda suferise însă arsuri la nivelul capului, iar căile sale respiratorii și sângele îi fuseseră intoxicate cu gaze. Și-a pierdut aproape complet urechea dreaptă, părul din acea parte, sprâncenele și pleoapele. Din cauza medicamentelor prescrise ulterior, pilotul a avut probleme cu rinichii. În 1997 fratele său i-a donat un rinichi. Ceva mai târziu i-a fost înlocuit şi cel de-al doilea. Donatoare a fost soţia sa, Birgit. Boala de plămâni de care suferea Lauda a necesitat şi un transplant pulmonar, efectuat cu 9 luni înainte de moartea sa. Lauda purta o cască modificată, deoarece nu i se potrivea corespunzător, iar în timpul accidentului spuma se comprimase și î-a alunecat de pe cap, lăsându-i fața expusă la foc. Imagini ale accidentului au făcut înconjurul lumii. Cu câteva zile mai devreme, Lauda spusese într-un interviu: „Pe Nuerburgring, dacă mașina ta are o problemă, ești 100 la sută mort”.

Imediat după ce a fost scos din mașină, tânărul pilot a reușit să meargă pe propriile picioare câţiva paşi, dar s-a prăbușit pe terasament și a intrat în comă. Doctorii s-au declarat rezervați asupra stării sale, iar un preot i-a dat chiar ultima împărtășanie. După 42 de zile de la accident Lauda a revenit din nou în cockpit, realizând probabil cea mai spectaculoasă revenire din lumea sportului. A ratat doar două evenimente de Grand Prix, iar cu arsurile sale proaspete încă bandajate la Monza a ocupat poziţia a patra. "Revenirea sa după accident a fost cel mai mare act de curaj la care am asistat vreodată", declara atunci pilotul de curse Jackie Stewart. Jurnalistul F1 Nigel Roebuck îşi aminteşte şocat cum l-a văzut pe Lauda la boxe îndepărtând bandajele pline de sânge.

El a trebuit să poarte o cască special adaptată pentru el pentru a nu îi provoca prea mult disconfort. Singurele operații estetice pe care le-a făcut au fost cele pentru reconstrucția pleoapelor. Niki a spus, mai târziu, că nu are nevoie de mai mult. De atunci, Lauda a purtat mereu o șapcă roșie care-i ascundea parțial semnele.

James Hunt a reușit să câștige următoarele competiții și s-a apropiat de Lauda, la doar trei puncte înaintea ultimei curse din campionat. La antrenamente, austriacul a reușit să ocupe poziția a treia, cu un loc în spatele lui Hunt, însă în ziua cursei, vremea s-a stricat, a început o ploaie torențială, iar Lauda s-a retras după doar două tururi de pistă, considerând că e prea periculos să continue în aceste condiții. Hunt a câștigat în acel an titlul de cel mai bun pilot, la doar un punct în fața lui Lauda.

Rivalitatea pentru titlul mondial dintre Niki Lauda și britanicul James Hunt din sezonul 1976 a fost transpusă pe ecran în pelicula Rush, apărută în 2013. Aceasta îi prezintă, în mod nerealist, drept dușmani, când ei erau, de fapt, prieteni apropiați. Lauda a spus despre moartea lui Hunt: „Când am auzit că a murit la 45 de ani în urma unui atac de cord nu am fost surprins, am fost doar trist. El a mai spus că Hunt a fost unul dintre puținii care i-au plăcut, unul dintr-un grup restrâns de oameni pe care i-a respectat şi singura persoană pe care a invidiat-o.

Cu toate că gestul lui de a părăsi cursa a fost considerat normal, cei de la Ferrari i-au pus bețe în roate pe toată durata sezonului 1977. Lauda a câștigat trei curse și a terminat pe locul doi de șase ori în 1977 pentru a câștiga un alt campionat mondial. Cu toate acestea, relația sa cu Ferrari a fost încordată de decizia sa de a se retrage din cursa finală a sezonului precedent și - după ce a obținut deja titlul - el, ca protest pentru tratamentul său, a încetat să mai concureze pentru echipa cu două evenimente rămase în 1977. În 1978 s-a alăturat echipei Echipa Brabham, de la care a primit un salariu de un milion de euro pe sezon , dar, după ce a câștigat doar două curse pe parcursul a doi ani, din cauza mașinilor inferioare care i s-au acordat, un an mai târziu l-a anunțat pe proprietarul Bernie Ecclestone(cel care avea să-i dea Formulei 1 grandoare şi strălucire) că dorește să se retragă.

Din cauze strict financiare, în 1982, Lauda se întoarce în lumea curselor, simțind că mai are un cuvânt de spus în Formula 1. Semnează un contract cu McLaren și revine repede în topul celor mai buni piloți. Doi ani mai târziu, el primește, pentru a treia oară, titlul de cel mai bun pilot, surclasându-l la doar un punct distanță, pe coechipierul său, Alain Prost. Sezonul 1985 este însă unul slab pentru Lauda. El se retrage în 13 din cele 16 curse și câștigă doar una, pe circuitul din Olanda. Acesta este, de altfel, și ultimul premiu câștigat de Niki Lauda în Formula 1 și, în același timp, ultima competiție ce s-a ținut în Ţara Lalelelor. La finalul sezonului, pilotul se retrage definitiv din cursele auto.

El a renunțat la Formula 1 în anul 1985 pentru a-și urmări a doua pasiune- aviația civilă. El a dorit să îşi concentreze timpul şi resursele asupra companiei aeriene Lauda Air pe care a fondat-o încă din anul 1979. Lauda Air a funcţionat la început ca un serviciu de tip charter şi taxi aerian, folosind aeronave închiriate de la compania aeriană TAROM. După ce vinde Lauda Air celor de la Austrian Airlines, în 1999, el este înlăturat din consiliul companiei. La sfârșitul lui 2003, fostul pilot preia operatorul charter Aero Lloyd Austria, pe care îl relansează în câteva luni sub numele de Fly Niki.

Din când în când, pasagerii companiei s-au putut bucura de prezența sa la bordul avioanelor, în calitate de căpitan, întrucât Niki Lauda deținea brevetul de pilot. După ce Air Berlin şi-a anunţat falimentul, el a câștigat înapoi compania aeriană în ianuarie 2018, luând faţa companiilor IAG, proprietarul British Airways, și Ryanair. El a redenumit-o Lauda Motion, dar apoi două luni mai târziu a luat o decizie care a surprins pe toată lumea prin vânzarea pachetului majoritar companiei Ryanair.

Recunoscut prin șapca roșie a mărcii care a ascuns cicatricile din accidentul său de curse, Lauda nu s-a îndepărtat niciodată departe de Formula 1. A lucrat ca şi comentator de televiziune şi a revenit în F1 în 1993, după ce Luca di Montezomolo i-a oferit poziția de consultant la Ferrari. La mijlocul sezonului 2001, a devenit șeful echipei Jaguar, dar, cum aceasta nu a avut rezultatele așteptate, austriacul și alți 70 de angajați au fost îndepărtați la finele lui 2002. După un deceniu, revenirea celor de la Mercedes în Formula 1 a însemnat o nouă apariţie şi pentru Niki Lauda, numit în 2012 preşedinte non-executiv. Succesul din zilele noastre al celor de la Mercedes îi este atribuit şi lui Niki Lauda, cel care a insistat şi a reuşit să îl aducă la echipă pe pilotul britanic Lewis Hamilton.

Tupeist şi debordând de încredere în forţele proprii, Lauda nu a fost niciodată genul de om care să accepte "nu" ca răspuns nici ca pilot de Formula 1 nici ca om de afaceri, iar asta i-a atras antipatia din partea unor oameni care nu au reuşit să se obişnuiască cu comportamentul său fără nici un compromis. Dar acest comportament, profesionalismul său, onestitatea şi determinarea i-a făcut pe mulţi să îl respecte şi să îi recunoască etica de lucru, gândirea analitică şi disponibilitatea de a învăţa din greşeli. O astfel de viaţă duce numai un om care practică disciplina aleasă cu trup şi suflet.

Andreas Nikolaus Lauda, căruia toată lumea îi spunea Niki, a avut mereu nevoie de ritm, de competiţie, de luptă. Ca proprietar al mai multor companii aeronautice a fost îngenuncheat, dar s-a ridicat. A încasat lovituri dure, dar nimic nu l-a scos complet din cursă. Singura luptă pe care a pierdut-o a fost cu "timpul". A fost un învingător.