Articol scris de Viviana Moraru
Ferrari a avut un start consistent de sezon, după performanțe bune reușite de cei doi piloți ai echipei, în ambele sesiuni de teste, din Barcelona și din Bahrain. Monopostul F1-75 pare că se va bate la prima linie în 2022, iar Mattia Binotto, directorul echipei, susține că a primit un feedback încurajator din partea power unit-ului.
Cu toate acestea, un verdict final va fi dat după prima sesiune de calificări a sezonului, când echipele își vor arăta cu adevărat potențialul. Vorbind despre așteptările de la noul sezon, Binotto a declarat faptul că diferențele de anul trecut față de rivali nu vor mai exista și în sezonul 2022: “La sfârșitul sezonului trecut, aveam o diferență de 20-25 de cai putere, deci principalul scop a fost să anulăm acest lucru.“
Marele Premiu al Spaniei
Christian Horner, convins că lupta dintre Verstappen și Leclerc se va da până în ultima etapă
ACUM 19 ORE
CITEȘTE ȘI:
Totodată, Binotto a declarat că rezultatele din teste nu sunt concludente, însă sunt mulțumitoare: “In teste, din puținul văzut, am simulat un exercițiu, și conform acestei analize inițiale, suntem la nivelul celorlalți. Cu siguranță nu în urma lor, și poate avem puțin mai mult decât ei.“, a mărturisit directorul echipei italiene într-un interviu.

"Red Bull pare foarte puternică" - Mattia Binotto

Mattia Binotto a remarcat și evoluția celorlalte echipe, campionul mondial en-titre fiind din nou favorit în sezonul 2022: “Red Bull mi s-a părut foarte puternică, cu siguranță Max“. Totodată, italianul este optimist și consideră că echipa sa se va bate pentru victorii: “Cred că noi vom fi la un nivel unde vom putea concura, iar dacă va exista o diferență, nu va fi una de nedepășit.“
Atât în testele din Barcelona, cât și în cele din Bahrain, piloții Ferrari au avut rezultate consistente. Charles Leclerc și Carlos Sainz par a fi capabili să exploateze la maxim potențialul monopostului F1-75 și să readucă Ferrari în lupta pentru titluri. Noul sezon din Formula 1 va debuta în weekend, în Bahrain. Sezonul trecut, cursa a fost câștigată de Lewis Hamilton, după ce Max Verstappen a plecat din pole-position.
GP Miami
Wolff recunoaște impasul de la Mercedes după cursa din Miami: "Nu am mai avut această situație"
13/05/2022 LA 08:47
GP Miami
Verstappen, învingător la Miami, într-o cursă în care Ferrari a avut primele două locuri la start
08/05/2022 LA 21:25