Eurosport
Reacția lui Max Verstappen, după al 8-lea pole position al sezonului: "Nu m-aș fi așteptat"
De
Publicat 18/05/2024 la 18:58 GMT+3
Max Verstappen a recunoscut că nu s-a gândit la pole positon în Marele Premiu de la Emilia Romagna, după startul greoi al weekendului italian. Olandezul a punctat faptul că schimbările de ultim minut la monopost i-au oferit șansa de a da cel mai bun randament.
Max Verstappen insieme a Joshua Zirkzee dopo l'ennesima pole position ottenuta a Imola, Getty Images
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
Max Verstappen a obținut al 8-la pole position din tot atâtea posibile în acest sezon. Olandezul a trecut peste dificultățile întâmpinate vineri și la antrenamentul de sâmbătă dimineața, iar acesta a reușit să înregistreze din nou cel mai bun timp.
Campionul mondial en titre a recunoscut că schimbările aduse monopostului chiar înaintea calificărilor au făcut diferența, după un start de weekend ratat la Imola: "A fost o etapă foarte grea până acum, chiar și în această dimineață. Sunt foarte fericit să fiu în pole position, nu m-aș fi așteptat la asta.
Am făcut niște schimbări înaintea calificărilor și am putut să dau mai mult cu ajutorul acestora. Circuitul acesta este incredibil, încă sunt plin de adrenalină", a declarat Max, citat de site-ul oficial F1.
Citește și:
Alonso, out din Q1! Verstappen, la sub o zecime de Piastri
Surpriza uriașă în Q1 a fost eliminarea lui Fernando Alonso, care a încheiat cu cel mai slab timp turul de circuit. Pe lângă iberic, au părăsit calificările în Q1 1 și Bottas, Sergeant, Zhou și Magnussen.
Hamilton a fost abia al 15-lea în Q1, calificându-se la limită în partea a doua a calificărilor. În Q2 au fost eliminați: Perez, Ocon, Stroll, Albon și Gasly, surpriza negativă venind din partea pilotului de la Red Bull.
A urmat o bătălie electrizantă în Q3. Diferența s-a făcut în primele două sectoare, acolo unde Verstappen a setat record, dar a fost aproape de a fi depășit ed piloții McLaren pe final.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo