Se anunță o nouă forță în Formula 1! "În 4 ani luptăm pentru titlul mondial"

Șeful proiectului Audi din Formula 1, Mattia Binotto, a dezvăluit termenul până la care constructorul german își propune să lupte pentru titlul mondial. Mattia Binotto a stabilit ca obiectiv ca Audi să intre în lupta pentru campionatul mondial de Formula 1 până în 2030, după un debut promițător al echipei în Marele Circ.

Gabriel Bortoleto, Audi, Formula 1.

Credit imagine: Getty Images

Mattia Binotto, coordonatorul proiectului Audi din Formula 1, a vorbit despre direcția pe care constructorul german dorește să o urmeze în următorii ani și a dezvăluit ținta stabilită pentru finalul acestui deceniu. Intrată în Marele Circ odată cu sezonul 2026, după preluarea locului echipei Sauber, Audi a avut un început încurajator.
După primele nouă Mari Premii, formația ocupă poziția a noua în clasamentul constructorilor, având șase puncte, toate aduse de Gabriel Bortoleto (21 de ani), aflat la al doilea sezon în Formula 1.
Chiar dacă experimentatul Nico Hulkenberg (38 de ani) nu și-a trecut încă niciun punct în cont, monopostul Audi a arătat un nivel de competitivitate constant. Echipa a reușit să ajungă în Q2 la toate sesiunile de calificări disputate până acum, iar de trei ori s-a calificat chiar în ultima secvență, Q3.
Aceste rezultate oferă constructorului german un punct de plecare în dezvoltarea proiectului, obiectivul fiind construirea unei echipe capabile să profite din plin de schimbările majore de regulament care vor intra în vigoare începând cu sezonul 2031.

AUDI vrea titlul mondial în formula 1 până în 2030

"De fapt, ne-am stabilit un obiectiv care se extinde mult dincolo de 2026 și 2027. Obiectivul nostru este 2030: vrem să construim o echipă capabilă să lupte pentru campionatul mondial.
Știm că pe acest drum vor exista etape importante. Prima pentru noi va fi probabil 2028, când ne așteptăm să facem un salt suplimentar în performanță. De aceea, privesc anii 2026 și 2027 în primul rând ca ani de construcție, și nu ca ani care vor fi evaluați exclusiv pe baza rezultatelor din curse", a declarat Mattia Binotto pentru Motorsport.com.
Primele analize au evidențiat și principalul punct slab al monopostului R26: unitatea de propulsie. Acest aspect s-a văzut clar în etapa de la Silverstone, unde Gabriel Bortoleto și Nico Hülkenberg au înregistrat unele dintre cele mai mici viteze de vârf din calificări, semn că Audi mai are de recuperat în această zonă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo