Renunță Max Verstappen la lupta pentru titlu în Formula 1? Anunțul făcut după calificările din Qatar

Max Verstappen a pierdut puncte în cursa de sprint din Qatar și a obținut al treilea timp în calificările pentru cursa propriu-zisă de duminică. Olandezul este nemulțumit de mașina pe care Red Bull i-a pus-o la dispoziție și a părut resemnat în privința șanselor la titlu, într-un interviu acordat imediat după sesiunea de calificări de sâmbătă seara.

What I Wore - Salgado: "Nu făceam schimb de tricouri pe teren, după El Clasico, de frica fanilor"

Sursa video: Eurosport

Oscar Piastri a obținut sâmbătă pole positionul în cursa din Qatar, după ce mai devreme în aceeași zi s-a impus în cursa de sprint. Lando Norris și Max Verstappen vor pleca de pe poziția a doua și a treia, iar startul de cursă de duminică se anunță unul incendiar, cei trei piloții care se bat la titlul de campion mondial urmând să plece de pe primele 3 locuri ale grilei.
Verstappen pare însă resemnat în privința șanselor la titlu și s-a plâns din nou de mașina celor de la Red Bull. Olandezul știe că e crucial să îi depășească pe piloții McLaren în primul tur, altfel îi va fi foarte greu să mai recupereze diferența, astfel că ne putem aștepta la un start incendiar de cursă, duminică, de la ora 18:00.
"Cred că această sesiune de calificări a fost puțin mai bună, chiar dacă încă există unele limitări care nu ne permit să împingem mai tare pe parcursul turului. Dar măcar voi pleca din P3. Pornim din linia a doua, ceea ce creează oportunități mai bune, să zicem, pentru că știm că e destul de greu să depășești pe aici.
Vom vedea ce putem face mâine. Realist vorbind, a fost dificil weekendul ăsta, pur și simplu nu a fost ceea ce mi-am dorit până acum, dar vom vedea ce putem face mâine.
(n.r. despre mașină) Nu, încă nu e grozavă, aș spune", a declarat Max Verstappen după calificările din Qatar, potrivit GP Blog.com

Cum arată situația în lupta pentru titlul mondial:

1.     Lando Norris – 396 de puncte
2.     Ocar Piastri – 374 de puncte
3.     Max Verstappen – 371 de puncte

Grila de start din Marele Premiu al Qatarului:

1.     Oscar Piastri
2.     Lando Norris
3.     Max Verstappen
4.     George Russell
5.     Kimi Antonelli
6.     Isack Hadjar
7.     Carlos Sainz
8.     Fernando Alonso
9.     Pierre Gasly
10.  Charles Leclerc
11.  Nico Hulkenberg
12.  Liam Lawson
13.  Oliver Bearman
14.  Bortoleto
15.  Alex Albon
16.  Yuki Tsunoda
17.  Esteban Ocon
18.  Lewis Hamilton
19.  Lance Stroll
20.  Colapinto
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo