Sergio Perez trage un semnal de alarmă privind noul sezon din Formula 1. Ce a spus pilotul: "Am ajuns la limită"

Sergio Perez a avut un an 2023 cu suișuri și coborâșuri, încheiat pe locul secund în clasamentul piloților, la mare distanță însă de campionul Max Verstappen. Prezent la Gala Premiilor FIA, mexicanul a punctat un aspect ce îl îngrijorează la noul sezon ce urmează în "Marele Circ", legat de numărul de curse, care a ajuns la un prag istoric maxim de 24.

Sergio 'Checo' Pérez, en el GP de Qatar.

Credit imagine: Getty Images

Sezonul de Formula 1 din acest an s-a încheiat în urmă cu doar două săptămâni, însă piloții deja se gândesc la cum va arăta "Marele Circ" anul viitor. Este cazul lui Sergio Perez, care a vorbit la Gala Premiilor FIA despre un aspect ce îl privește atât pe el, cât și pe toată lumea implicată în sportul cu motor.
"Checo" a tras un semanl de alarmă cu privire la numărul de curse ridicat din noul sezon, ce va găzdui cele mai multe Grand Prix-uri din istorie, 24 la număr. Pilotul Red Bull consideră însă că toată lumea a ajuns la o limită și că oficialii "Marelui Circ" ar trebui să ia în considerare și aspecte legate de oboseala ce poate să apară mai ales pe final de an.
"Acestă ultimă parte de sezon a fost foarte intensă, din cauza tuturor deplasărilor. Cu siguranță, am ajuns la limită în ceea ce privește numărul de curse care afectează nu doar piloții, ci și toți mecanicii.
Cu acest calendar, trebuie să fim mult mai eficienți și trebuie să avem mai multă grijă de toată lumea de pe această planetă. Nu ar trebui pur și simplu să facem cât mai multe curse posibile. Este important să fim atenți la calitate", a spus mexicanul, potrivit As.com.
Citește și:

Sezonul din 2024 din Formula 1 va fi cel mai lung din istorie

Sezonul 2023 a fost cel mai lung de până acum, cu 22 de curse, dar următoarea stagiune va găzdui nu mai puțin de 24 de Mari Premii. Astfel, se va bate recordul celui mai lung sezon, dacă toate cursele se vor desfășura.
Se intenționează reintegrarea unor circuite obișnuite cu Formula 1. Primul este Marele Premiu al Chinei, care nu s-a mai organizat de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Ultima cursă de la Shanghai a avut loc în 2019. Cursa de la Imola va reveni și ea în calendar după ce desfășurarea evenimentului a fost imposibilă în 2023, din cauza inundațiilor din regiune.
Odată cu extinderea calendarului de curse, Liberty Media a anunțat că vor fi două mari pauze pentru piloți. Pe lângă bine-cunoscuta perioadă de odihnă din vară, va mai apărea una între septembrie și octombrie. Astfel, echipele vor avea șansa de a-și dezvolta monoposturile pentru finalul sezonului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo