Surpriză uriaşă în MP al Arabiei Saudite: Perez pleacă din pole-position. Hamilton nu a trecut de Q1

Cristian Mihală

Publicat 26/03/2022 la 21:22 GMT+2

Sergio Perez a furnizat marea surpriză în calificările pentru Marele Premiu al Arabiei Saudite. Mexicanul de la Red Bull i-a devansat pe piloţii Ferrari, în calificări, pentru primul său pole-position din carieră.

Sergio Pérez startet erstmals von der Pole Position

Credit imagine: Getty Images

Într-o sesiune de calificări marcată de accidentul teribil al lui Mick Schumacher, Sergio Perez a fost cel care a reuşit să fie cel mai rapid. În ultimul său tur de pistă, chiar înainte de terminarea Q3, mexicanul de la Red Bull a reuşit să răstoarne calculele hârtiei.
"Checo" a oprit cronometrul la 1.28.200, spre surprinderea tuturor. El i-a devansat pe Charles Leclerc şi Carlos Sainz, de pe poziţia a 4-a grilei urmând să plece coechipierul lui Perez, campionul mondial, Max Verstappen.
"A durat ceva până la primul meu pole din carieră. Cred că aş putea să mai fac 1000 de tururi şi nu aş putea să bat acest tur. M-am concentrat în special pe cursă, pentru că ştiam că cei de la Ferrari sunt foarte rapizi pe un singur tur şi nu credeam să avem şanse", a spus Perez la final. De 215 Grand Prixuri a avut nevoie mexicanul pentru a bifa, în sfârşit, primul pole din carieră.

Lewis Hamilton, prestaţie dezamăgitoare în Arabia Saudită

Septuplul campion mondial, Lewis Hamilton, a fost eliminat după Q1, semn că maşinile Mercedes au mari probleme în acest debut de sezon.
Totuşi, prestaţia britanicului este extrem de surprinzătoare, în contextul în care coechipierul său, George Russel, va pleca de pe poziţia a 6-a a grilei.
Calificările de azi au fost marcate de accidentul teribil al lui Mick Schumacher, în Q2. Acesta s-a izbit violent de parapet, la 250 km/h, dar în mod miraculos nu a suferit nicio rană.
El a fost văzut în picioare la boxele echipei sale, Haas, după accident, dar în cele din urmă un elicopter l-a transportat la un spital, ca măsură de precauţie. Acolo, germanul va fi supus unor serii de teste, care vor stabili dacă fiul legendarului Michael Schumacher poate sau nu să concureze duminică, în cursa propriu-zisă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo