Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Verstappen, răspuns vehement pentru rivalii care cer penalizări drastice pentru Red Bull: "Să-și țină gura"

Nicu Savin

Publicat 03/10/2022 la 09:27 GMT+3

Max Verstappen a vorbit în premieră despre situația ingrată în care se află echipa sa, Red Bull, care ar putea primi sancțiuni din partea FIA pentru că ar fi încălcat regulamentul în sezonul trecut. Olandezul a transmis un mesaj tranșant la adresa rivalilor de la Mercedes și Ferrari, care au încercat să pună presiune pe șefii Marelui Circ pentru a penaliza aspru echipa autriacă.

Max Verstappen (Red Bull) - GP of Singapore 2022

Credit imagine: Getty Images

Max Verstappen se pregătește de sărbătorirea celui de-al doilea titlu mondial consecutiv, după un sezon în care a făcut legea în Formula 1. Cu puțină șansă, olandezul putea declanșa fiesta în Singapore, dar a avut o prestație modestă și a terminat abia pe locul 7 cursa câștigată de coechipierul său, Sergio Perez.
Astfel, Verstappen amână cu cel puțin o săptămână celebrarea unul nou titlu mondial, dar până atunci va sta ca pe ace pentru a afla decizia FIA în cazul celor de la Red Bull, acuzați că au depășit bugetul de 145 de milioane de $ în sezonul trecut. În lumea Formulei 1 se zvonește că echipa austriacă a cheltuit cu peste 10 milioane de $ mai mult decât i-a fost permis, iar celelalte echipe, în special Mercedes și Ferrari, fac presiune ca pedeapsa să fie drastică în cazul în care totul se va adeveri.

Max Verstappen, răspuns acid pentru Mercedes și Ferrari

Deși regulamentul este foarte vag pentru astfel de abateri, specialiștii spun că Red Bull ar putea fi penalizată cu puncte, ceea ce ar putea face ca Verstappen să fie deposedat de titlul mondial cucerit în 2021. Vorbind despre acest subiect după cursa din Singapore, olandezul a avut un mesaj dur la adresa rivalilor, îndemânâdu-i să se abțină de la afirmații până la o decizie oficială a FIA.
"Din ceea ce aud de la echipă nu ar fi o mare problemă. Alte echipe vorbesc despre asta în timp ce nu au informații, așa că mi se pare un pic prostesc. Să-și țină gura", a spus Verstappen, vizibil deranjat de pozițiile celor de la Mercedes și Ferrari.
Înaintea cursei din Singapore, Christian Horner, directorul Red Bull, a avut și el un discurs dur la adresa rivalilor și i-a amenințat chiar cu judecata, dar ieri a fost ceva mai moderat, subliniind totuși că este inacceptabil modul în care șefii de la Mercedes sau Ferrari au abordat această chestiune.
"Vom lua în considerare toate opțiunile noastre. Era total inacceptabil să faci o acuzație nefondată fără nicio bază.De unde este această sursă de informații? A fost o transmitere confidențială a datelor noastre financiare. Habar n-am de conformitatea vreunuia dintre rivalii noștri.
Trebuie să finalizăm întregul proces. Acestea sunt reglementări noi-nouțe, care sunt extrem de complicate.Și, desigur, există interpretări diferite. Așa că va fi interesant de văzut cum se aplică acest lucru", a spus Horner.
FIA va anunța miercuri decizia în cazul echipelor bănuite că ar fi depășit bugetul în 2021 și eventualele sancțiuni. Celalaltă formație suspectă de încălcarea regulamentului este Aston Martin, dar se pare că aceasta a cheltuit cu mai puțin de 5 milioane de $ peste limita impusă, deci nu riscă penalizări foarte dure.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo