Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Formula E: Vergne crește miza la Monte Carlo

DeGetty Images

Publicat 18/05/2019 la 10:47 GMT+3

Campionul en-titre Jean-Eric Vergne (DS Techeetah) a devenit primul pilot care obține două victorii în actualul sezon.

French One time Formula E World Champion Jean Eric Vergne of DS Automobiles Formula E Team Techeetah drive her single-seater during the 3rd edition of Monaco E-Prix, in port neighborhood in Monaco, France

Credit imagine: Getty Images

Pe străzile din Principat e crucial să pleci din pole position, iar dacă ai și un start bun ai rezolvat ecuația victoriei în foarte mare măsură. Dictonul valabil în Formula 1 s-a aplicat cu precizie și cu ocazia unei etape de Formula E ceva mai liniștite față de media sezonului al cincilea. Străzile înguste sunt norma, nu excepția în acest campionat, iar erorile și contactele cu gliserele metalice au fost frecvente, însă toate acestea s-au petrecut în spatele liderului Vergne, care a avut emoții doar la un atac al lui Oliver Rowland (Nissan e.dams) în penultima buclă. Britanicul a câștigat la start o poziție în detrimentul lui Pascal Wehrlein (Mahindra) și a făcut parte dintr-un grup urmăritor în care s-a regăsit și Felipe Massa (Venturi), aflat la cea mai solidă prestație de când a venit în campionat.
Niciunul dintre cei trei nu a putut prelungi seria celor 8 învingători diferiți din sezonul actual, Vergne reușind să-și treacă în cont cele 25 de puncte, la fel ca la Sanya (China). Ultimul cartuș a fost tras de team managerul Mahindra post-cursă, când a depus o contestație împotriva primilor doi clasați pentru presiuni ale anvelopelor Michelin sub limita impusă de 1.4 bar, însă oficialii nu au dictat vreo penalizare împotriva lui JEV sau Rowland. În schimb, Antonio Felix da Costa (BMW i Andretti Motorsport) a pierdut poziția a șasea pentru că a apăsat din greșeală butonul care-i conferea 25KWh suplimentari în timpul întrecerii, iar Daniel Abt (Audi Sport) a fost și el scos din puncte, considerat vinovat de contactul cu Oliver Turvey (NIO).
Runda monegască a reprezentat o dezamăgire atât pentru Lucas di Grassi (Audi Sport), care a lovit zidul și a abandonat, cât și pentru echipierii Envision Virgin Racing: Sam Bird și Robin Frijns nu au punctat, iar acest lucru începe să cântărească tot mai greu cu cât ne apropiem de finalul stagiunii. Doar patru etape în decurs de două luni ne separă de concluziile primului an cu monoposturile de generația a doua. Bird și Mortara nu au mai venit în top 10 de patru etape, așa că doar 9 piloți vor veni peste două săptămâni la Berlin cu șanse matematice de a fi pe primul loc la finele rundei germane. Pentru moment, a continuat tradiția rocadelor la vârf, unde Vergne are un avantaj infim, de doar un punct în raport cu coechipierul Andre Lotterer. Suma unităților acumulate de cei doi duce însă la un ecart mai însemnat în ierarhia echipelor, unde Virgin Racing acuză un deficit de 37 de puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo