Schalke, în declin total! A condus cu 3-0, dar a fost învinsă și și-a demis imediat antrenorul

Schalke 04 se află într-o situație dezastruoasă în liga a doua germană. Deși a condus-o cu 3-0 pe Darmstadt, formația din Gelsenkirchen a pierdut și se află la doar un punct peste zona retrogradării, după primele 6 etape.

Spieler von Schalke 04 am Boden nach der Pleite gegen Darmstadt

Credit imagine: Getty Images

Schalke 04 este aproape de poziţiile de retrogradare în Liga a 3-a germană și tocmai l-a demis pe antrenorul Karel Geraerts și pe directorul sportiv Marc Wilmot. Criza sportivă este absolută pentru un club care, până nu demult, era o prezenţă obişnuită în Liga Campionilor.
Schalke are o singură victorie în primele 6 etape, în care a adunat doar 4 puncte, fiind la doar un punct peste zona roșie. Formația din Gelsenkirchen a pierdut și cu Darmstadt, deși conducea cu 3-0 în minutul 39 și părea că și-a securizat deja cele 3 puncte.
Nu a fost deloc așa, iar Darmstadt a reușit să reducă din diferență până la pauză. În minutul 76 s-a făcut 3-3, iar până la final, Darmstadt a mai marcat de două ori și s-a impus cu 5-3. Înfrângerea le-a fost fatală antrenorului și directorului sportiv.
"Decizia de a nu continua cu Karel Geraerts nu are legătură numai cu lipsa rezultatelor și cu înfrângerea contra lui Darmstadt, dar și cu prestația negativă generală din ultimele săptămâni.
Nu am reușit să facem pașii necesari nici ca echipă, nici ca nivel individual. Suntem blocați în partea inferioară a clasamentului după aceste prime etape", a anunțat Matthias Tillman, președintele lui Schalke.
O situație asemănătoare avea loc fix acum un an la Schalke. Thomas Reis era demis atunci după cea de-a patra înfrângere în șapte meciuri.

Schalke 04 are probleme financiare uriașe

Problemele sportive de la Schalke sunt urmarea gravei crize financiare cu care se confruntă clubul din Gelsenkirchen încă de acum 4 ani. Gruparea de pe Veltins Arena avea datorii de aproximativ 200 de milioane de €, iar viitorul nu sună deloc bine în contextul prelungirii crizei.
Din cauza datoriile, o retrogradare în liga a 3-a i-ar aduce în incapacitatea de a mai obține licența și ar trebui să o ia din nou de la 0, de la nivel amator, anunță Sky Germania.
Situația actuală a lui Schalke este o avertizare despre modul în care managementul financiat defectuos poate duce la o cădere dramatică. Clubul, cândva o forță în fotbalul german, se confruntă acum cu o luptă pentru supraviețuirea în fotbalul profesionist.
Schalke a retrogradat la sezonului 2020-2021. Echipa a participat în grupele Champions League în sezonul 2018-2019, atunci când a făcut parte dintr-o grupă cu Manchester City, FC Porto și Galatasaray.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo