Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

2021 în sport | Cum a ajuns cel mai puternic campionat din lume o "afacere în 3"

Romeo Ene

Actualizat 28/12/2021 la 16:02 GMT+2

Premier League atrage an de an ambiții foarte mari în ceea ce privește câștigarea titlului de campioană, dar în ultimii ani trei echipe au fost constant pe primele poziții și au câștigat trofee europene: Manchester City, Liverpool și Chelsea.

Guardiola beim Spiel Liverpool gegen Manchester City

Credit imagine: Getty Images

Manchester City este, de departe, cea mai constantă echipă din Premier League în ceea ce privește clasarea pe primele 3 poziții. Trupa antrenată de Pep Guardiola a terminat pe unul din primele 3 locuri de 10 ori în ultimele 11 sezoane, iar în sezonul 2021-2022 "cetățenii" sunt, deocamdată, pe primul loc, cu 47 de puncte după primele 19 etape.
Guardiola a reușit să-și lase amprenta pe jocul lui City, iar asta s-a văzut în rezultatele echipei. De la momentul preluării echipei, în 2016, City a terminat pe 3 în acel sezon, iar ulterior a reușit să câștige două titluri consecutive.
Sezonul 2019-2020 a reprezentat primul titlu după o pauză de 30 de ani pentru Liverpool, dar chiar și atunci trupa lui Pep a terminat pe locul 2, urmând să câștige un nou campionat în sezonul trecut.
Totuși, sezonul 2021-2022 este special din toate punctele de vedere datorită faptului că asistăm la cea mai strânsă luptă pentru titlu din ultimii ani.
Astfel, Manchester City este lider, cu 47 de puncte, Liverpool este pe locul 2, cu 41 de puncte, dar cu un meci în minus, în timp ce Chelsea se află pe locul 3, la egalitate cu trupa lui Klopp, însă cu un meci în plus.
"Cetățenii" au 8 victorii consecutive și și-au consolidat prima poziție la finalul anului, însă 2022 reprezintă o adevărată provocare pentru toate echipele implicate în luptă. Mai mult decât atât, Guardiola are o echipă cu o defensivă "de fier", care a încasat doar 12 goluri, fiind cea mai bună din Premier League.
Liverpool, cu Klopp pe bancă, "a renăscut" în ultimele sezoane, practicând un joc spectaculos care a condus la câștigarea mai multor trofee, cele mai importante fiind: Liga Campionilor în sezonul 2018-2019, dar și mult râvnitul trofeu de campioană, în anul următor, după o pauză de 30 de ani.
Sezonul trecut a fost unul dificil pentru "cormorani" din cauza accidentărilor, fapt care a condus la clasarea pe locul 3, după un sezon plin de evenimente nefericite.
Chelsea a avut un parcurs oscilant, reușind să câștige Premier League în sezoanele 2014-2015 și 2016-2017, însă ulterior a terminat în spatele "granzilor" din Anglia.
Citește și:
Dacă pe plan intern Chelsea nu s-a mai impus de 4 ani, adevărata victorie a venit în Europa, iar asta s-a datorat, în mare parte, venirii lui Thomas Tuchel pe banca tehnică. Germanul a reușit să câștige Liga Campionilor cu Chelsea chiar în sezonul trecut, într-o finală cu Manchester City, iar ambițiile sunt extrem de mari în tabăra formației de pe Stamford Bridge în acest sezon.

City, favorită la câștigarea titlului

Manchester City, este, cu siguranță, favorită la câștigarea unui nou titlu, ținând cont de parcursul foarte bun din acest sezon, Guardiola reușind să țină jucătorii moivați indiferent de rezultatele din ultimii ani. "Cetățenii" au avut o serie incredibilă de 21 de meciuri fără înfrângere în sezonul trecut. Ce mai este de remarcat este faptul că City nu a transferat niciun atacant în această vară după plecarea lui Aguero, iar asta ar trebui să le îngrijoreze pe restul formațiilor din Premier League.
Trupa lui Jurgen Klopp avea 6 victorii consecutive, serie care a fost întreruptă de egalul cu Tottenham, în timp ce trupa lui Tuchel s-a depărtat de lider după remizele cu Everton, de pe teren propriu și cu Wolves, din deplasare.
Pentru Liverpool urmează un program infernal, cu două deplasări consecutive, la Leicester și Chelsea. City are, de asemenea, două deplasări consecutive, cu Brentford și Arsenal, care este în mare formă în acest sezon.
De cealaltă parte, Chelsea va juca 4 meciuri la rând pe teren propriu, cu Brighton și Liverpool în campionat și cu Tottenham și Chesterfield în EFL Cup, respectiv FA Cup.
Liverpool domină în ceea ce privește marcatorii, șuturilor pe poartă, pase decisive și ocaziile create. Mohamed Salah este golgheter, cu 15 goluri, în timp ce Jota este pe locul 2, cu 10 reușite în actualul sezon.
Egipteanul a șutat de cele mai multe ori la poartă și are cele mai multe pase, 9, urmat de Arnold cu 8, în timp ce fundașul dreapta și-a creat cele mai multe oportunități, 51.
Cupa Africii pe Națiuni se va desfășura în perioada 9 ianuarie - 6 februarie, iar 40 de jucători din Premier League pot fi chemați la națională pentru turneul din Camerun.
Cei convocați ar putea rata cel puțin o etapă (weekend-ul 15/16 ianuarie), turul trei al FA Cup (weekend-ul 8 ianuarie) și semifinalele Carabao Cup (3 ianuarie și 10 ianuarie) în cel mai bun scenariu.
Cu toate acestea, în cel mai rău caz, jucătorii ar putea rata patru etape din Premier League, atât semifinalele Cupei Carabao, cât și tururile 3 și 4 din FA Cup.
Jucători de la Chelsea care ar putea fi selecționați: Edouard Mendy (Senegal), Hakim Ziyech (Maroc)
Jucători de la Liverpool care ar putea fi selecționați: Mohamed Salah (Egipt), Sadio Mane (Senegal), Naby Keita (Guinea)
Jucători de la Man City care ar putea fi selecționați: Riyad Mahrez (Algeria)

Puncte tari și puncte slabe: Manchester City

Cea mai apăsătoare problemă a lui Pep Guardiola rămâne lipsa unui vârf autentic deoarece, în ciuda faptului că este pe primul loc, rotirea unui jucător diferit în fiecare săptămână în rol de număr nouă reduce randamentul golurilor.
City marcase cel mai puțin dintre primele 3 echipe din Premier League înaintea meciurilor cu Leeds, Newcastle și Leicester , în care a înscris 17 goluri, însă rămâne de văzut dacă acest ritm va putea fi menținut până la finalul campionatului.
5 dintre victoriile lui City din acest sezon au fost obținute la un singur gol diferență, iar în aceste partide trupa lui Guardiola a tremurat serios pe final de meci din cauza ocaziilor create de adversari.
Jack Grealish, cel mai scump transfer din istoria Premier League, nu a reușit, cel puțin deocamdată, să impresioneze în tricoul lui City, reușind doar 2 goluri și 2 assist-uri în acest sezon.
Odată cu revenirea lui Kevin De Bruyne după accidentare, jocul lui City a capătat o altă culoare, belgianul reușind 3 goluri după ce a revenit pe teren.
Din punct de vedere defensiv, City stă cel mai bine din Premier League, cu 12 goluri încasate, 3 doar în ultima partidă cu Leicester, câștigată cu 6-3, de "Boxing Day".

Puncte tari și puncte slabe: Liverpool

Remizaele cu Brentford (3-3) și cu Brighton (2-2) au ridicat unele semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Liverpool de a se apăra atunci când este contraatacată, iar analiza golurilor primite în acest sezon arată că principala problemă este lipsa lui Georginio Wijnaldum de la mijlocul terenului, plecat la PSG.
Prezența sa impunătoare la mijlocul terenului, controlând mingea inteligent, a ajutat-o pe Liverpool să câștige multe dintre meciurile din sezonul 2019-2020, în care 14 dintre victorii au fost la un singur gol.
Atât Alex Oxlade-Chamberlain, cât și Curtis Jones, au comis erori în semieșecurile cu Brighton și Brentford.
Aceste probleme ar putea fi accentuate de accidentarea lui Virgil Van Dijk, care își continuă recuperarea, iar lipsa lui din defensivă se cunoaște la fiecare meci.
Pe viitor, Liverpool va avea mare nevoie de geniul lui Mohamed Salah. "Cormoranilor" le lipsește acea "scânteie" de creativitate de la mijlocul terenului – cea pe care Harvey Elliot ar fi oferit-o – și îi vor pierde pe Salah și Sadio Mane în în luna ianuarie, în contextul Cupei Africii pe Națiuni.
Totuși, la fel ca Manchester City, Liverpool este o "mașinărie de goluri", având la fel ca "cetățenii", 50 înscrise, în doar 18 partide.

Puncte tari și puncte slabe: Chelsea

Formația lui Thomas Tuchel a avut un început de sezon bun, însă remizele cu Everton și Wolves de pe 16, respectiv 19 decembrie, au depărtat-o pe Chelsea de primul loc.
Chelsea are al treilea cel mai bun atac din Premier League, după City și Liverpool, iar acest aspect e cauzat și de accidentările lui Romelu Lukaku, care a înscris doar de 4 ori în acest sezon.
Belgianul nu a impresionat după revenirea pe Stamford Bridge, evoluând mai mult cu spatele la poartă și arătând mai mult a fotbalistul care a evoluat pentru Manchester United decât cu atacantul rapid care a strălucit în tricoul lui Inter în sezonul trecut.
În schimb, Chelsea poate oferi un fotbal mecanic, precizia jocului și poziționarea strictă devenind o problemă atunci când se confruntă cu o echipă care se apără pe două linii tot meciul.
Este doar o îngrijorare minoră pentru moment și una pe care influența lui Reece James o face în mare parte irelevantă, deși ar putea deveni o problemă în continuare, dar probabil că nu iarna asta.
Pentru Chelsea urmează un program infernal, cu meciuri împotriva lui Liverpool, Tottenham în EFL Cup și campionat și Manchester City.
Chelsea va merge, de asemenea, la Abu Dhabi pentru a participa la Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție ce va avea loc în luna februarie, iar restul echipelor ar putea profita de acest lucru.
Premier League Today
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo