Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

2021 în Sport | Povestea naționalei Italiei. Cum a reușit o echipă care a rămas acasă la ultimul Mondial să câștige Euro

Eurosport
DeEurosport

Publicat 23/12/2021 la 15:34 GMT+2

În toamna anului 2017 Italia rata calificarea la Campionatul Mondial din Rusia. Squadra Azzura avea să lipsească de la un Mondial după o pauză de 60 de ani. Odată cu venirea lui Mancini în funcția de selecționer al Italiei, jocul și rezultatele Squadrei Azzurra s-au schimbat, naționala lui Insigne și Immobile reușind să producă surpriza și să câștige Campionatul European după finala contra Angliei

Italia-Spagna, Euro 2020

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Florea
În data de 10 noiembrie 2017 Italia avea să joace meciul tur al barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial împotriva Suediei. După mult timp, existau multe îndoieli cu privire la șansele Squadrei Azzurra de a fi prezentă la un Campionat Mondial. Echipa antrenată de Gian Piero Ventura nu convinsese în grupa de calificare pentru turneul final din Rusia, obținând doar 1 punct cu Spania, echipa care câștigase Grupa G, după 3-0 la Madrid pentru Furia Roja și 1-1 la Torino. Drept urmare, italienii se vedeau nevoiți să joace cu Suedia pentru a bifa a 19-a prezență la un campionat mondial.
Partida tur a barajului pentru Campionatul Mondial din 2018 s-a disputat pe Friends Arena din Stockholm. Suedezii au câștigat acel meci grație unicului gol al partidei marcat de Jakob Johansson în minutul 61. Jocul foarte bun făcut de suedezi pe faza defensivă pus cap la cap cu lipsa relațiilor de joc din atacul Squadrei Azzurra a dus la victoria nordicilor cu 1-0 în fața naționalei lui Gian Piero Ventura. Meciul decisiv din retur urma să se dispute pe San Siro. Squadra Azzurra avea nevoie de victorie pentru a ajunge la turneul final din Rusia, însă campioana mondială din 2006 nu putea conta la retur pe Marco Verratti, mijlocașul lui PSG fiind suspendat după cartonașul galben primit în meciul de la Stockholm.
Gian Piero Ventura, ct della Nazionale italiana, Getty Images
Partida retur a început bine pentru Italia, jocul Squadrei Azzurra fiind unul mult mai convingător decât cel din prima manșă, Candreva, Immobile și Florenzi ratând trei ocazii mari de gol. Deși elevii lui Ventura au arătat o îmbunătățire în joc față de partida din Suedia, golul de care italienii aveau atât de mare nevoie pentru a duce soarta calificării în prelungiri nu a venit. Suedia obținuse o calificare muncită, oferindu-le italienilor un exemplu de organizare defensivă de mare clasă, amintindu-le parcă de acel catenaccio care a cosacrat fotbalul italian în trecut. Italia rata calificarea la un campionat mondial după o pauză de 60 de ani. Ultima oară când Squadra Azzurra nu reușise să se califice la un mondial a fost în 1958, atunci când Pele devenea un idol național, ajutând Brazilia să câștige prima Cupă Mondială din istorie. Dacă Suedia reușea prima calificare la un campionat mondial după o pauză de 12 ani, Italia continua seria contraperformanțelor, după ce la CM 2010 și CM 2014 nu reușise să treacă de faza grupelor. Gianluigi Buffon, portarul de 39 de ani al Italiei, omul care participase cu Squadra Azzurra la 5 campionate mondiale, avea să se retragă de la națională după partida cu Suedia de pe San Siro, afirmând după partida retur a acelui baraj: "Nu-mi pare rău pentru mine. Îmi pare rău pentru întregul fotbal italian ". Într-adevăr, chiar dacă căpitanul Italiei ratase șansa de a participa la a șasea Cupă Mondială din cariera sa, insuccesele cu care naționala lui Immobile și Verratti se confrunta reprezentau o problemă națională. Din cauza contraperformanțelor și a jocului slab prestat de Squadra Azzurra în acea campanie de calificări, selecționerul Gian Piero Ventura avea să fie concediat după partida retur contra Suediei de pe San Siro.
Roberto Mancini

Numirea lui Roberto Mancini în funcția de selecționer al naționalei Italiei

În luna mai a anului 2018, Roberto Mancini avea să fie numit noul selecționer al Italiei. Mulți erau sceptici cu privire la calitățile de selecționer ale fostului antrenor al lui Inter. Cu toate că Mancini reușise în trecut să câștige Campionatele Italiei și ale Angliei cu Inter, respectiv Manchester City, abilitățile antrenorului italian de a fi un bun selecționer erau puse sub semnul îndoielii.
Obiectivul lui Mancini era acela de a califica naționala țării sale la Campionatul European din 2020 și de a avea la turneul final un parcurs cât mai bun, în tentativa de a aduce Squadrei Azzura gloria care o consacrase în trecut ca fiind una dintre cele mai bune naționale din istorie. Italia a avut noroc la tragerea la sorți pentru grupele de calificare la Campionatul European. Finlanda, Grecia, Bosnia și Herțegovina, Armenia și Liechtenstein aveau să fie adversarii echipei lui Mancini în drumul spre Euro 2020, Italia fiind clar forța dominantă a acelei grupe. Într-adevăr, Italia a confirmat statutul de favorită, câștigând acea grupă și asigurându-și astel prezența la primul turneu final care avea să se desfășoare în 11 țări. Însă, nu calificarea a fost cea care a impresionat, ci câștigarea grupei cu maximum de puncte posibile, prin practicarea unui fotbal ofensiv de către Squadra Azzura, un fotbal care părea parcă de mult uitat de către naționala Italiei. Pe lângă apărarea foarte bună pe care naționala lui Manicini o avea - Italia primind doar 4 goluri în acele preliminarii – Squadra Azzurra impresiona după mult timp și în atac, încriind nu mai puțin de 37 de goluri în 10 partide. În timp ce Bonucci, Chiellini și Spinazzola își consolidau posturile de titulari în defensivă, Jorginho, Barella și Verratti dominau mijlocul terenului împotriva oricărui alt adversar, pentru ca Belotti, Insigne și Immobile să consolideze de la meci la meci această forță ofensivă a naționalei Italiei nemaiîntânită în trecut.
Din cauza izbuncnirii pandemiei de Covid, Italia s-a văzut nevoită să mai aștepte un an pentru a concura la Campionatul European 2020, carea avea să se desfășoare în vara anului 2021. Între timp, naționala lui Mancini a continuat seria evouțiilor bune, câștigând grupa de Nations League – o grupă din care mai făcuseră parte Polonia, Olanda și Bosnia și Herțegovina – fără a pierde niciun meci. Seria de partide fără înfrângere sub mandatul lui Mancini a continuat și în primele partide din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, acolo unde Italia obținuse 3 victorii fără a primi vreun gol: 2-0 contra Irlandei de Nord, Bulgariei și Lituaniei. Squadra Azzurra părea mai pregătită ca niciodată să dea piept cu cele mai bune naționale ale Europei, amânarea desfășurării Campionatului European cu un an părând a fi de bun augur pentru baieții lui Mancini.

Câștigarea Campionatului European 2020 de către Italia

Campionatul European care avea să se desfășoare pentru prima oară în 11 țări debuta cu partida Italiei împotriva Turciei. Echipa lui Mancini avea să-și înceapă parcursul către Wembley chiar acasă, pe Stadio Olimpico din Roma. Partida contra naționalei lui Burak Yilmaz a fost una mult mai ușoară decât se așteptau specialiști. Băieții lui Roberto Mancini au profitat de vulnerabilitățile din defensiva turcilor, câștigând acel meci cu 3-0 grație autogolului lui Demiral și a golurilor înscrise de Insigne și Immobile. Italia începea perfect parcursul la turneul final din 2021, continuând evoluțiile foarte bune din mandatul lui Mancini, făcând în același timp uitate contraperformanțele cu care se confruntaseră în trecut.
În etapa a doua dubla lui Locatelli și golul lui Immobile au adus încă o victorie cu 3-0 pentru Squadra Azzura, asigurând astfel calificarea naționalei Italiei în optimile competiției. În ultimul meci al grupelor italienii au mai obținut o victorie, de data aceasta un 1-0 contra Țării Galilor. Victoria din această ultimă partidă a reprezentat câștigarea grupei de către Italia cu maximum de puncte, fără a primi gol, dar și faptul că Mancini se putea baza din nou pe Marco Verratti, mijlocașul lui PSG fiind din nou apt de joc după ce lipsise în primele două partide din cauza unei accidentări survenite la echipa de club.
Matteo Pessina esulta dopo il gol - Italia-Galles Euro 2020
În optimi Italia avea să joace cu Austria, echipa antrenată de Franco Foda. În data de 26 iunie, cu câteva ore înaintea meciului cu Austria, Roberto Mancini avea să le spună fotbaliștilor săi că va urma o partidă grea, austriecii fiind foarte periculoși atunci când recuperează mingea, putând ajunge în poziția de a finaliza foarte rapid. Într-adevăr, pentru italieni, meciul cu Austria a fost unul dintre cele mai grele meciuri de la turneul final de vara trecută. După un 0-0 în primele 90 de minute, Chiesa avea să deschidă scorul pentru naționala lui Mancini în prelungiri, pentru ca golul lui Pessina din minutul 105 să asigure calificarea Italiei în sferturile de finală ale competiției. Chiar dacă Austria a înscris primul gol în poarta lui Donnarumma la acel turneu final în minutul 114, nu a fost suficient pentru austrieci pentru a reveni, astfel că echipa lui Mancini se apropia din ce în ce mai mult de finala de la Wembley.
După meciul contra Austriei, antrenorul Roberto Mancini avea să declare că prima partidă din fazele eliminatorii este mereu cea mai dificilă. Dacă ne gândim la dificultățile pe care le-au întâmpinat Germania și Franța împotriva Algeriei și Argentinei în optimile CM 2014, respectiv CM 2018, selecționerul Italiei părea să aibă dreptate. Nu știm dacă meciul din optimi a fost cel mai greu pentru Italia, dar a părut să fie mai greu decât sfertul de finală pe care Squadra Azzurra l-a câștigat cu 2-1 contra Belgiei. Execuțiile de geniu ale lui Barella și Insigne din minutele 31 și 44 au adus un avantaj de 2 goluri în sfertul disputat contra naționalei lui Martinez. Golul din prelungirile primei reprize marcat de Lukaku nu a fost suficient pentru ca belgienii să revină pe tabelă. Drept urmare, Italia se pregătea de semifinala de pe Wembley contra Spaniei.
"Și asta va fi o partidă bună. Genul de partidă pentru care se luptă, se muncește și pentru care, uneori, te enervezi până când câștigi. Trebuie să ne bucurăm de partida asta. Va fi un meci bun, unul greu, dar sunt sigur că, în final, veți face tot ce trebuie. Sunteți cei mai buni! " a fost discursul lui Roberto Mancini înaintea semifinelei contra Spaniei. Așa cum bine afirmase și antrenorul italian, a fost un meci greu pentru Squadra Azzurra. Spania a părut să fie prima echipă care o poate elimina pe Italia de la Euro, echipa lui Luis Enrique având o posesie de 65%, creându-și ocazii mari de-a lungul celor 120 de minute. După golurile lui Chiesa și Morata din primele 90 de minute, egalitatea s-a păstrat până la loviturile de departajare. Dani Olmo și Morata au ratat la penalty-uri pentru Furia Roja, Jorginho reușind să transforme pentru Italia penalty-ul decisiv și să trimită echipa lui Mancini în finala de pe Wembley, din data de 11 iulie 2021.
Jorginho, campione d'Europa con l'Italia a Euro 2020
Finala contra Angliei a fost asemănătoare cu partida contra Spaniei. Luke Shaw a deschis scorul pentru naționala lui Southgate în minutul 2 după o centrare perfectă a celuilalt fundaș lateral englez, Kieran Trippier. După ce Anglia a reușit să deschidă scorul, naționala antrenată de Mancini a început să pună din ce în ce mai multe probleme defensivei engleze. Ocaziile lui Insigne și Chiesa aveau să anunțe golul egalizator marcat de Bonucci în minutul 67. La fel ca în semifinala cu Spania, meciul contra Angliei avea să se decidă la penalty-uri după ce egalitatea s-a menținut până la sfârșitul primelor 120 de minute. La loviturile de departajare, Pickford a apărat penalty-ul lui Belotti, pentru ca Rashford și Sancho să rateze pentru Anglia. Următorul executant al Italiei era Jorginho, fotbalistul lui Chelsea marcând penalty-ul decisiv pentru Squadra Azzurra în meciul contra Spaniei. Pickford a fost din nou providențial pentru Anglia, deviind în bară balonul șutat de Jorginho. Ultimul executant al seriei de prime 10 penalty-uri era Bukayo Saka. Tânărul mijlocaș al lui Arsenal trebuia să marcheze pentru a restabili egalitatea. Din păcate pentru Anglia, decizia lui Southgate de a trimite un tânăr de 19 ani să execute penalty-ul decisiv s-a dovedit a fi greșită, astfel că Saka a ratat și Italia cucerea pentru a doua oară în istorie Campionatul European.
Așa cum Bonucci a declarat, unitatea din cadrul grupului – o unitate pe care nu o mai întâlnise la celelalte generații ale Italiei – a fost determinantă pentru această echipă națională în triumful avut la Campionatul European de vara trecută. Încrederea pe care Mancini a avut-o în aceast grup unit l-a răsplătit pe antrenorul italian prin cucerirea de către fostul antrenor al lui Inter a primului trofeu în calitate de selecționer.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo