Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

25 de cluburi din Europa, cu ochii pe Braga-Rangers! Hagi Jr, urmărit special. Echipa care îl vrea

Cristian Mihală

Actualizat 27/02/2020 la 13:37 GMT+2

Ianis Hagi a fost în atenţia tuturor în returul dintre Braga şi Rangers, încheiat cu victoria scoţienilor, scor 1-0. Brighton şi-a trimis emisari special pentru a urmări evoluţia românului.

Ianis Hagi

Credit imagine: Getty Images

Scotsman.com anunţă astăzi că stadionul din Braga a fost luat cu asalt de scouteri, nu mai puţin de 25 de cluburi importante din Europa dorind să vadă la lucru fotbaliştii celor două echipe. În tribune au luat loc emisari de la Chelsea, Crystal Palace, Everton, Manchester United, Brighton sau Southampton, dar şi francezii au trimis un contingent puternic de scouteri, Bordeaux, Nice sau Montpellier având reprezentanţi.
Sursa citată notează că de o atenţie deosebită s-au bucurat Glen Kamara, James Tavernier, Connor Goldson sau Morelos, de la Rangers, respectiv Francisco Trincao, jucător care e aproape de Barcelona.
Însă, cel mai urmărit jucător a fost Ianis Hagi, artizanul revenirii din tur. La 2-0 pentru Braga, românul şi-a intrat în rolul de lider şi a tras după el echipa pentru o victorie impresionantă, la capătul unei partide în care a bifat o dublă. Aseară, Hagi Jr a ratat un penalty, dar şi-a luat rapid revanşa, trimiţând o pasă decisivă fantastică pentru golul care a pus capăt speranţelor portughezilor.
Dintre toţi scouterii care l-au urmărit pe român, cei trimişi de Brighton au părut cei mai interesaţi de evoluţia lui, "pescăruşii" visând la un transfer, în vară.
"Cu siguranţă că au fost câţiva scouteri care au urmărit îndeaproape evoluţia lui Ianis Hagi. Brighton e printre cluburile care îl vor, "pescăruşii" având sub contract alţi doi români (pe Florin Andone şi Tudor Băluţă, împrumutaţi în acest moment la Galatasaray, respectiv Ado Den Haag). Acesta din urmă a fost transferat chiar de la Viitorul, fostul club al lui Ianis care e patronat de tatăl acestuia, Gheorghe Hagi", notează scotsman.com.

Ianis Hagi, blocat la Rangers

Cu toate că Ianis Hagi a devenit un jucător extrem de urmărit, şansele ca el să fie transferat la o echipă mai puternică, în vară, sunt mici.
Asta pentru că oficialii lui Rangers au o clauză preferenţială în contractul de împrumut al internaţionalului nostru, de la Genk. Astfel, scoţienii îl pot transfera definitiv, contra sumei de 5 milioane de euro, fără ca belgienii - echipa de care aparţine - să poată să refuze oferta. În condiţiile în care Ianis impresionează meci de meci, atât în campionat, cât şi în Europa League, Rangers cu siguranţă va activa clauza de transfer definitiv.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo