Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

6 români, în top 100 cei mai experimentați fotbaliști U20 din lume! Bellingham, lider în clasamentul CIES

Bianca Dumitru

Publicat 30/05/2022 la 12:51 GMT+3

CIES Football Observatory a anunțat în această săptămână cine sunt, în acest moment, fotbaliștii U20 care au adunat cea mai multă experiență pe teren, în prima jumătate a acestui an. Jude Bellingham este liderul clasamentului în care se regăsesc și 6 jucători români, care evoluează în Liga 1.

Erling Haaland (l.) and Jude Bellingham - Borussia Dortmund

Credit imagine: Getty Images

Specialiștii de la CIES Football Observatory au realizat în primele 5 luni ale acestui an o analiză a fotbaliștilor U20 din lume. Aceștia au pus sub lupă toate campionatele, stabilind cine sunt cei 100 de jucători cu cea mai multă experiență acumulată în prima jumătate a anului 2022.
CIES a luat în considerare, printre altele, minutele jucate în partide oficiale și nivelul sportiv al echipelor, aceste criterii prezentând atât implicarea jucătorilor, cât și importanța meciurilor pe care le-au disputat. Conform analizei, jucătorul care nu a împlinit încă 20 de ani, dar care a acumulat cea mai multă experiență în 2022, este Jude Bellingham, fotbalistul Borussiei Dortmund.
Englezul de 18 ani, care a adunat 1.895 de minute jucate în primele 5 luni ale anului, este urmat în top de doi jucători de la Barcelona. Este vorba despre Pablo Gavi, care s-a aflat pe teren timp de 1.716 minute, și Pedri Gonzalez, care a jucat 1.500 de minute.
În topul celor mai experimentați 100 de fotbaliști U20 din lume se regăsesc și 6 români. Cel mai bine clasat este Octavian Popescu, atacantul celor de la FCSB, care se află pe locul 23, cu 1.629 de minute jucate. Fotbalistul roș-albaștrilor este urmat, la o distanță semnificativă, de Rareș Ilie, ocupantul poziției 59, care a fost pe teren pentru 1.700 de minute.
Ceilalți 4 jucători români din analiza CIES sunt Robert Popa, portarul celor de la FC U Craiova (locul 69, 1.684 de minute), Constantin Grameni, mijlocașul celor de la Farul Constanța (locul 72, 1.249 de minute), Otto Hindrich, goalkeeper-ul celor de la CFR Cluj (locul 89, 990 de minute), și Ștefan Baiaram, atacantul Universității Craiova (locul 99, 1.010 minute).
Citește și:

TOP 10 FOTBALIȘTI U20 CU CEA MAI MULTĂ EXPERIENȚĂ ACUMULATĂ ÎN 2022

Top 10 fotbaliști U20
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo