8 schimbări în Slovacia - România! "Ne-am înțeles cu ei, UEFA a permis asta!" Bîrligea, probleme musculare
Naționala României va înfrunta marți seară, în deplasare, reprezentativa Slovaciei, într-un meci amical, programat ca urmare a ratării finalelor de la barajul pentru Cupa Mondială din 2026. Înaintea partidei, oficialii FRF au anunțat că cele două echipe vor putea face 8 schimbări în timpul duelului de la Bratislava, după cum s-au înțeles.
Bîrligea, Miculescu (România)
Credit imagine: Getty Images
Naționala României va înfrunta marți seară, de la ora 21:45, în deplasare, reprezentativa Slovaciei, într-un meci amical programat după ce ambele echipe au fost învinse în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din această vară.
Cu circa 24 de ore înaintea partidei, oficialii FRF au anunțat că cele două echipe au ajuns la un acord în ceea ce privește numărul de schimbări pe care le vor putea face.
Recent, UEFA a schimbat regulamentul privind modificările în amicale, crescând numărul de la 6 la maxim 11. Conform lui Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, România și Slovacia s-au înțeles să facă 8 înlocuiri.
"Nu știu cum va arăta primul 11, e posibil să fie ceva schimbări, dacă meciul s-a transformat într-unul amical. Trebuie văzuți și alți jucători. Protocolul meciurilor amicale s-a schimbat. Dacă până acum erau permise 6 schimbări, de acum se pot face de la 8 la 11 schimbări, în funcție de cum se înțeleg cele două delegații.
Noi ne-am înțeles cu slovacii să facem 8 schimbări. UEFA a permis lucrul ăsta. Nu cred că vor comunica în timpul meciului (n.r. Mircea Lucescu cu staff-ul tehnic), nici nu știu dacă domnului Lucescu i se va permite să vadă meciul. Planul va fi făcut dinainte și, dacă apar lucruri neprevăzute, Jerry Gane va fi cel care va lua decizia. Eventual, să mai discute la pauză", a declarat Andrei Vochin, potrivit Digi Sport.
Lucescu a făcut primul 11 pentru amicalul cu Slovacia
Mircea Lucescu, care și-a anunțat aseară retragerea de la echipa națională, a stabilit astăzi, de pe patul de spital, echipa de start pentru duelul de la Bratislava. Selecționerul nu ar intenționa să facă vreun experiment, deși pregătește 4 schimbări în primul 11.
Patru jucători care au fost titulari în duelul cu Turcia vor fi lăsați pe bancă. Este vorba despre Andrei Burcă, Răzvan Marin, Ianis Hagi și Valentin Mihăilă, care ar urma să fie înlocuiți în echipa de start cu Virgil Ghiță, Florin Tănase, Nicolae Stanciu și Ștefan Baiaram.
Mircea Lucescu și Jerry Gane, care va sta pe bancă în locul selecționerului, ar putea să fie nevoiți să-l înlocuiască în primul 11 și pe Daniel Bîrligea. Atacantul celor de la FCSB ar fi acuzat probleme musculare, iar staff-ul tehnic va decide în această seară, după antrenamentul oficial, dacă fotbalistul va putea fi trimis pe teren din primul minut.
De asemenea, o surpriză pregătită de selecționer pentru duelul cu Slovacia ar fi introducerea pe teren, în timpul partidei, a lui Andrei Coubiș, care ar urma să-și facă astfel debutul la prima reprezentativă.
Cum ar urma să arate primul 11 al României în amicalul cu Slovacia: Ionuț Radu – Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Virgil Ghiță, Nicușor Bancu – Florin Tănase, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu – Dennis Man, Daniel Bîrligea (dacă va fi apt de joc), Ștefan Baiaram.
Meciul amical dintre Slovacia și România, programat marți seară, de la ora 21:45, va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Lotul României pentru amicalul cu Slovacia
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 8/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 37/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 28/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 45/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 51/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 6/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 73/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 85/15), Florin TĂNASE (FCSB, 27/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 52/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 44/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 34/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 3/1);
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 8/2), David MICULESCU (FCSB, 7/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)